Pavel Filip a transmis condoleanțe autorităților și poporului american
Prim-ministrul Pavel Filip a transmis condoleanțe autorităților și poporului american. Asta în contextul împlinirii 15 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.
În mesajul transmis vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, Premierul a adus un omagiu victimelor tragediei. Premierul a menționat că poporul Republicii Moldova este alături de cei care au avut de suferit de pe urma acestor acte violente.
Totodată, Pavel Filip a reiterat poziția fermă privind condamnarea actelor de violență și terorism din întreaga lume și antrenarea în lupta comună împotriva acestora.
”Acest act de violență imoral și fără precedent, împotriva Statelor Unite ale Americii, este de neiertat. Trebuie să fim uniți în lupta cu terorismul, care este o amenințare globală și care nu recunoaște frontiere naționale”, se mai spune în mesajul semnat de șeful Cabinetului de miniștri.
Pe 11 septembrie 2001, un grup de teroriști a deturnat patru avioane de pasageri, lovind turnurile World Trade Center (New York), precum și clădirea Pendagonului (Virginia), Statele Unite ale Americii. În urma atentatului au decedat peste trei mii de persoane.
Citeşte şi: ATENTATELE din 11 Septembrie. Filmul evenimentelor ce au zguduit o lume
S-au scurs 15 ani de la ATENTATELE din SUA. Un tribut le va fi adus victimelor