Pavel Filip, către ministrul Economiei din Emiratele Arabe Unite: Suntem deschişi pentru investiţii
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Sultan bin Saeed Al Mansouri. În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte ce ţin de consolidarea dialogului bilateral, dezvoltarea relațiilor comercial-economice, cu accent pe atragerea investiţiilor din EAU în economia Republicii Moldova.
În context, şeful Cabinetului de miniştri a specificat că Republica Moldova are semnat un Acord cu FMI, care prevede un program ambițios de relansare și dezvoltare a economiei țării. De asemenea, s-a reuşit dezghețarea asistenței financiare din partea donatorilor externi și asigurarea accesului la surse financiare internaționale. Moldova este în consecinţă, în viziunea Premierului, o ţară sigură pentru investiţii.
"Suntem într-un proces continuu de activizare și consolidare a relațiilor multisectoriale cu vecinii și cu statele din regiune. Practic, Moldova are relații foarte bune cu vecinii şi e o poartă către UE prin faptul că are un acord de liber schimb cu blocul comunitar", a spus Pavel Filip, ancorând Moldova ca o ţară cheie în plan regional în ceea ce priveşte potenţialul investiţional.
Premierul a menţionat că prioritatea numărul unu a Guvernului este atragerea investiţiilor străine şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. În acest scop, au fost luate o serie de decizii importante privind ameliorarea mediului de afaceri: reducerea numărul structurilor cu funcţii de control si a numărului de acte permisive, dar și a numărului de rapoarte pe care agenţii economici trebuie să le prezinte instituţiilor statului.
"Suntem flexibili, vom face tot posibilul pentru a elimina orice bariere birocratice cu care se confruntă reprezentanţii mediului de afaceri. Vă invităm să participați cu investiții pe domeniile care vă interesează. Ne propunem să creăm mai multe oportunități de investiții prin aplicarea mecanismelor zonelor economice libere, parcurilor industriale și parcurilor IT", a subliniat Pavel Filip.
Premierul a invitat companiile emirateze să participe activ în procesul de privatizare planificat pentru 2017, unde vor fi expuse companii autohtone din diverse domenii. Conform şefului Executivului, 2017 este anul creşterii economice şi al investiţiilor.
La rândul său, ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite, Sultan bin Saeed Al Mansouri, a exprimat interesul pentru consolidarea parteneriatului politic şi economic cu Republica Moldova şi disponibilitatea de a acorda ţării noastre expertiză şi asistenţă logistică în domeniile selectate. Printre domeniile de interes au fost evidenţiate infrastructura, agricultura, securitatea alimentelor, sectorul IT.
Oficialul a salutat desfăşurarea Forului oamenilor de afaceri din cele două ţări la Chişinău şi l-a invitat pe Premierul Pavel Filip să participe la Forul de investiţii din Abu Dhabi din aprilie 2017, precum şi la Expo Dubai 2020.
Politică
- Pavel Filip a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Sorin Grindeanu. Despre ce au discutat
- Premierul Pavel Filip l-a felicitat pe noul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani
- Prim-ministrul Pavel Filip l-a felicitat pe Președintele SUA, Donald Trump, cu prilejul învestirii în funcție
- Reformele, prioritatea Guvernului Filip. Premierul susține că executivul nu se va lăsa atras în jocuri politice
- Ministrul Economiei al Emiratelor Arabe Unite vine în Republica Moldova. Ce subiecte vor fi discutate
- Moldova, atractivă pentru investitorii din Emiratele Arabe Unite. Ce îşi propun mai mulţi oameni de afaceri