Pavel Filip, către președintele Senatului Poloniei: Apreciem susținerea în parcursul european, dar și asistența de dezvoltare oferită țării noastre
Posibilitățile de intensificare a cooperării moldo-polone și de consolidare a parteneriatului bilateral pe filiera integrării europene au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii dintre premierul Pavel Filip și președintele Senatului Republicii Polone, Stanisław Karczewski. Părțile au remarcat nivelul avansat de colaborare dintre cele două state, specificând necesitatea promovării în continuare a unui dialog deschis și constructiv, în interesul cetățenilor ambelor țări.
Premierul Pavel Filip a exprimat gratitudine pentru sprijinul financiar polonez, acordat în cadrul Programului de Asistență pentru Dezvoltare. Până acum a fost investit circa 1 milion de euro în diferite proiecte.
"Este un suport real pentru continuarea reformelor interne de modernizare a ţării, dar și mai important pentru noi este faptul că Polonia rămâne unul dintre cei mai activi susținători ai parcursului european al Republicii Moldova", a menționat prim-ministrul.
Președintele Senatului Poloniei a spus că țara sa va susține în continuare parcursul european al Republicii Moldova și dorește să împărțise din experiența acumulată în acest sens. Totodată, oficialul a mulțumit autorităților pentru sprijinul acordat diasporei poloneze din Republica Moldova. În prezent, în țara noastră locuiesc circa 20 de mii de etnici polonezi.
Pavel Filip și Stanislaw Karczewski s-au pronunțat pentru dinamizarea schimburilor comerciale, științifice, culturale, dar și turistice, menționând importanța relațiilor interumane. Un rol aparte în asigurarea bunei comunicări între state o au și cele 4 consulate onorifice ale țării noastre în Republica Polonă.
Polonia ocupă locul 8 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, fiind un lider printre ţările UE la importul vinurilor moldoveneşti. Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri polonezi să investească în țara noastră.
În prezent, cel mai mare investitor polonez este o companie de producere a zahărului,cu investiţii de peste 15 milioane de dolari.
"Suntem interesaţi ca această investiție să fie urmată și de altele. Suntem deschiși pentru potențialii investitori și îi vom trata cu maximă atenție", a conchis premierul.
- Un investitor chinez vrea să dezvolte Aeroportul Mărculești. Ce proiecte vrea să lanseze
- Filip, după reuniunea șefilor de Guverne ai țărilor membre GUAM: Solidaritatea regională în vederea asigurării securităţii, un lucru primordial pentru noi
- Uniunea Europeană şi Albania au semnat un acord de cooperare privind controlul frontierelor