Relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană se află într-un moment dificil, dar Chişinăul îşi doreşte foarte mult o perspectivă de aderare, după modelul statelor din Balcani. Declaraţiile au fost făcute de premierul Pavel Filip într-un interviu acordat pentru RFI.
Reporter: Domnule Premier, cum caracterizați situația țării din punct de vedere politic și social?
Pavel Filip: Este o întrebare destul de dificilă. Republica Moldova este o țară mică și ca teritoriu, dar și ca populație. Avem o situație politică destul de complexă. Acest lucru nu este o noutate pentru ultima perioadă de timp. De la independență încoace, spectrul politic a fost foarte variat. Cu părere de rău, (spun că) se menține aceeași tendință de a diviza societatea pe criterii geopolitice. Zic acest lucru cu părere de rău pentru că este o tehnologie mai veche și cea mai primitivă care a fost folosită de politicieni în Republica Moldova. Întotdeauna s-a încercat să se facă o divizare. Este mai simplu să pui omul, atunci când merge în fața urnei de vot, să facă o alegere între est sau vest, suntem cu Europa sau suntem cu Rusia. Este mai complicat să le vorbești oamenilor despre o perspectivă de dezvoltare economică, despre o agendă de reformă complexă. Aceasta a fost calea aleasă de politicieni aici la Chișinău. Noi încercăm să schimbăm această abordare. De aceea, Guvernul pe care am onoarea să îl conduc a avut și încă mai are o agendă de reforme destul de complexă, pornind de la reforme în domeniul economic până la domeniul social, dar și în justiție, astfel încât să punem o temelie fundamentală pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Desigur, lucrurile se precipită pentru că a fost anunțată și data alegerilor. Cred că deja Republica Moldova intră în febra electorală. Vom vedea mai multe evenimente, mai multe acțiuni din partea partidelor politice, așa cum se întâmplă de obicei. Este foarte important să avem înțelepciune. După ziua alegerilor vine a doua zi. Trebuie să ne gândim ce facem mai departe, cum se aranjează lucrurile. De aceea ar fi foarte bine ca politicienii să înțeleagă acest lucru, mai ales când vorbim despre formațiunile politice pro-europene. Trebuie să se gândească foarte bine la acțiunile pe care le fac și la care este impactul acestora. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este ca după alegerile parlamentare să putem forma o coaliție pro-europeană, astfel încât să continuăm aceste reforme și această cale pe care a pornit Republica Moldova.
Reporter: La ce parteneri v-ați gândit? Care ar fi cei mai apropiați lideri ai coaliței pro europene?
Pavel Filip: Desigur că la formațiunile care împărtășesc valorile europene. În cazul acesta, eu reprezint Partidul Democrat. Nu am avut niciodată resentimente față de nimeni. Înțelegem că (ce se întâmplă în) campania electorală este una, dar responsabilitatea în fața țării, față de viitorul acestei țări este alta. De aceea, noi suntem gata să discutăm cu toți cei care vor împărtăși valorile europene.
Reporter: O să vedem cum o să iasă la alegeri. Atunci se vor putea discuta alianțe, procente, aritmetică. Dar aritmetica economiei nu ține cont de alegeri. Aici cum stați în ultima vreme? Care sunt evoluțiile?
Pavel Filip: Eu sunt satisfăcut de evoluțiile în domeniul economiei. Totul se înțelege prin comparație. Atunci când ne-am asumat responsabilitatea de a guverna în Republica Moldova, la începutul anului 2016, Republica Moldova era într-o criză economică. Era o criză amestecată și economică și politică și socială, cu proteste cu zeci de mii de oameni în stradă. Atunci eram bucuroși să putem plăti pensiile și salariile oamenilor la timp. Erau înghețate absolut toate finanțările din exterior. Făcând o echipă puternică am reușit acest lucru. Chiar mai mult, anul 2016 a fost unul în care am avut o creștere economică de 4%. Apoi, în anul 2017, iarăși am asigurat o creștere economică între 4% și 5%. Și în 2018 avem ambiția să avem o creștere economică de 5%. Acest lucru ne-a oferit posibilitatea să venim și cu investiții sociale. Pot să vă spun că anul acesta mergem bine și pe creșterea industrială. Creșterea industriei în Republica Moldova a atins cota de 8%. Este un lucru foarte important. Ne-a oferit posibilitatea ca numai anul trecut să creăm mai mult de 60.000 de locuri de muncă. Aceste efecte economice pot fi privite prin prisma încasărilor la bugetul de stat, dar ne-a oferit posibilitatea să venim și cu programe sociale, investiții sociale. Am pornit mai multe pograme, precum „Prima casă”, un program cunoscut în România. Îmi pare bine că a prins bine și în Republica moldova. Este un program în continuă dezvoltare. Convențional, noi numim trei programe. Avem "Prima casă", "Prima casă II" și "Prima casă III". "Prima casă II" este orientat către bugetari, cei care lucrează în instituțiile statului. "Prima casă III" este orientat către familiile cu mulți copii. De exemplu, o familie cu trei copii plătește 50% din costul locuinței, dar cel care are patru copii nu plătește costul locuinței, ci doar procentele de dobândă la credit.
Reporter: Considerați că prevederile Acordului de asociere au folosit, au stimulat creșterea economică? Sunt niște cifre bune în ultimii ani. Unii spuneau că va fi un dezastru pentru Republica Moldova.
Pavel Filip: Spuneau oponenții politici, mulți analiști și "părelologi", așa cum zice un foarte bun prieten de-al meu. Dar la baza programului de guvernare este Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. În fiecare zi urmărim implementarea acestui acord. În baza lui avem și această creștere economică. Este o legătură directă și cu exporturile pe care le are Republica Moldova. Peste 65% din exporturi sunt orientate spre piața țărilor Uniunii Europene. Cred că o treime din aceste exporturi sunt pe piața românească. România este un partener important pentru noi, inclusiv comercial. Asta cred că vorbește despre multe, despre faptul că putem valorifica Acordul de asociere și Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană.
Reporter: Dar în ultima lună, în ultima lună și jumătate pare că au fost câteva momente mai tensionate. Poate tensionate este un cuvânt prea tare, dar, în orice caz, nu prea roz, cu Uniunea Europeană, după neratificarea alegerilor municipale în justiție. A fost acea rezoluție a parlamentului. Au fost niște reacții și ale dumneavoastră și ale unor administrații locale, primari. Cum stați în acest moment? Care este relația în acest moment cu Uniunea Europeană?
Pavel Filip: Este adevărat că în această relație mai există și sincope. Cum spuneam, în 2015 pentru Republica Moldova erau înghețate finanțările din partea partenerilor noști externi și nu numai Uniunea Europeană. Nici cei de la Banca Mondială nu mai finanțau Republica Moldova. Atunci am ales să nu discutăm doar politic cu Uniunea Europeană, cu partenerii noștri. Am spus atunci, la Comisa Europeană, să mergem pe foi de parcurs, pe planuri de acțiune pe care să ni le asumăm cu toată responsabilitatea. Până în ziua de azi, tot ce și-a asumat Guvernul a fost respectat și realizat. Acum, dumneavoastră vă referiți la suspendarea acordării asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene, dar și suspendarea acordării suportului direct bugetar. Sunt lucruri care s-au întâmplat direct după invalidarea alegerilor locale în municipiul Chișinău. Este o situație nefericită pentru Republica Moldova. Cred că este cea mai mare lovitură pe care a încasat-o Guvenul pe care îl conduc din 2016 încoace. Instituțional, noi am realizat toate obligațiile asumate. Pe de altă parte, este această apreciere a democrației. Asta a stat la baza suspendării acordării asistenței macrofinanciare. În același timp, nu am auzit de la nimeni, nici chiar de la cei mai profesioniști conspiraționiști, care ar fi fost interesul Guvernului sau al Partidului Democrat să influențeze invalidarea acestor alegeri. Cu toții am avut doar de pierdut. Până în ziua de astăzi nu am auzit nicio explicație care, cât de cât, s-ar încadra în acest lanț de evenimente. Consider că tot ce am făcut până acum, inclusiv reformele făcute în justiție, au acordat independență instanțelor. Guvernul nu a fost în situața de a influența deciziile judecătorilor. Nici nu ne-am dat prea mult cu părerea. Deciziile instanțelor trebuie executate. Noi cunoaștem și nu suntem satisfăcuți de modul în care a fost parcursă reforma justiției. Știm că sunt încă multe rezerve și nu în zadar. La începutul acestui an, eu am declarat mica reformă a justiției, așa cum am numit-o noi. Am făcut o analiză asupra a ceea ce nu merge bine după multiplele legi și reforma produsă în sistemul de justiție. O punem în aplicare. Vorbesc despre mecanismul de răspundere disciplinară a judecătorilor care a fost aprobat recent, despre un mecanism foarte clar de intrare și promovare în profesia judecătorilor, despre aplicarea abuzivă a aresturilor preventive care a avut loc în Republica Moldova. Mi-ar plăcea să privim lucrurile în ochi și să le spunem pe nume, așa cum sunt ele, o luptă obiectivă. De mai mulți ani nu s-au făcut reforme în justiție și doar în 2016, noi prin angajamentele pe care ni le-am asumat în fața Uniunii Europene am petrecut aceste reforme, pornind de la legea procuraturii, la crearea Agenției naționale de integritate, la harta judecătorească și multe altele. Lista cu ce am făcut în acești ani poate continua pe câteva pagini. Aceste reforme au fost făcute în coordonare cu societatea civilă și cu partenerii externi. După invalidarea alegerilor locale am zis că nu trebuie să luăm decizii pripite. Trebuie să vedem unde și ce nu a mers corect și apoi să intervenim. Unicul instrumet de intervenție al Guvernului este să venim cu inițiative legislative și ulterior să le promovăm în Parlament până vor fi aprobate. Așa poate interveni Guvernul. Guvernul nu poate interveni cu indicații pe telefon către judecători. Aici ne pare rău. Din punctul meu de vedere s-au luat decizii pripite prin suspendarea acestor finanțări.
Reporter: Unde v-a lovit mai mult, în plan economic sau politic?
Pavel Filip: Cred că cea mai mare lovitură este în plan politic. Economic ne descurcăm. Banii pe care îi încasăm acum în bugetul statului sunt suficienți pentru a realiza programul de guvernare. Desigur că acești bani pe care urma să îi primim de la Uniunea Europeană își găseau locul în investiții sociale sau publice suplimentare pe care le puteam face.
Reporter: De acolo veți tăia? Dacă sunt bani mai puțini trebuie să tăiați de undeva.
Pavel Filip: Nu tăiem absolut nimic. Toate programele și proiectele aprobate la începutul anului vor fi puse în aplicare datorită faptului că încasăm mai mulți bani decât au fost planificați.
Reporter: Ați promovat o reformă fiscală, amnistia fiscală. Nu știu dacă termenul este exact acesta, dar așa a fost ea promovată. La ce v-ați gândit? De ce ați promovat acest proiect, înțeleg că foarte repede?
Pavel Filip: Nu este repede. Aceste proiecte sunt în discuție de mai bine de un an și jumătate. Ele trebuie privite în complexitatea lor, nu separat. Nu știu de ce toți s-au concentrat pe amnistia fiscală, așa cum spuneți dumneavoastră. Corect este declararea voluntară. Nu acesta este cel mai important proiect. Și eu provin din mediul de afaceri. Atunci când vorbim despre problemele cu care ne confruntăm în Republica Moldova, lucrurile trebuie privite în complexitate. Atunci când spunem că nu avem bani suficienți pentru pensii sau că sunt mici, trebuie să identificăm toate cauzele ce stau la baza acestui lucru. Guvernul nu are banii săi proprii. Banii din bugetul statului vin din impozitele plătite de către oamenii de afaceri sau salariați. Povara fiscală în Republica Moldova este mai mare decât media din regiune. De aceea, întotdeauna a fost tendința de a nu se plăti toate salariile în alb, de a nu se declara toate veniturile. Recunoaștem acest lucru, este un fenomen cu care e foarte complicat de lucrat. Chiar anul trecut am lucrat cu cei de la Price Waterhouse la un proiect special. Chiar din România au venit la Chișinău ca să facem o analiză să înțelegem ce trebuie să facem pentru a scoate aceste salarii în alb. Doar atunci când se plătesc aceste salarii oficial, se plătesc și banii în fondul social, contribuțiile sociale. Astfel, ai banii necesari pentru a plăti pensiile. A fost o analiză profundă, nu doar aceasta. Am ajuns la concluzia că eliminând povara fiscală, oamenilor de afaceri le va fi convenabil să plătească salariile și să arate veniturile în alb. Apoi, pedeapsa este mult prea mare. Aceste proiecte au fost salutate de tot mediul de afaceri din Republica Moldova. Pe de o parte s-ar părea că vom avea o gaură în buget pentru că se vor colecta mai puține impozite. Pe de altă parte, analizele ne-o arată și am toată certitudinea că vom încasa mai mulți bani, pentru că foarte mulți din cei care lucrau la negru or să iasă la lumină. Acest pachet este foarte mare. Aceste reforme (ajută la) scoaterea presiunii instituțiilor de forță cu drept de control de pe capul antreprenorilor. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, așa cum sunt. Cred că nimeni nu le cunoaște mai bine decât noi cei de aici, din Republica Moldova. Corupția este un fenomen. Cei din instituțiile de forță mergeau pe capul oamenilor de afaceri cu controale, abuziv, până îi puneau să plătească ceva. Dacă plăteau le închid dosarul, dacă nu, merg cu dosarul mai departe. Avem cazuri când au mers la oamenii de afaceri, le-au luat calculatoarele, banii din contabilitate, actele. Practic, le-au paralizat activitatea de afaceri până se clarifică situația. Noi, prin alt proiect, am venit să scoatem această presiune asupra oamenilor de afaceri. Am redus mult din instituțiile cărora nu le era proprie această activitate. De exemplu, cei de la SIS sau cei de la Poliția economică nu au de ce merge la oamenii de afaceri. Trebuie să se ocupe de treaba lor. Cu oamenii de afaceri, așa cum este normal, se vor ocupa cei de la Inspectoratul fiscal sau cei de la Procuratură, dacă este vorba despre dosare penale.
Reporter: Prin declararea voluntară, criticii spun că s-ar facilita albirea unor bani negri, unii proveniți din afacerea Laundromat, de exemplu, alții din devalizarea unor bănci. Sunt voci care au creat atâtea probleme Republicii Moldova, iar acum vor veni cu banii albiți?
Pavel Filip: Le sugerez tuturor celor care vin cu asemenea declarații să citească această lege. O să vedeți că sunt imposibil de realizat toate pronosticurile celor care fac asemenea declarații. Proiectul a fost un lucru foarte minuțios. Cea mai mare speculație este că acum se va spăla miliardul furat din băncile din Republica Moldova. Vă spun că procurorii au avansat și îi cunosc pe toți cei implicați și canalele prin care au fost scoși toți acești bani. Apoi, prin acest proiect de lege nimeni care a lucrat în aceste bănci, niciunul din funcționarii statului, de la deputați la miniștri, din perioada din 2009 încoace, nu poate beneficia de această lege. Chiar și cei care pot beneficia, își pot declara banii pe care i-au obținut prin neplata unor impozite. Nicidecum aici nu pot nimeri bani care nu pot fi justificați. Sunt prea exagerate aceste speculații, dar înțeleg. Ele folosesc unor politicieni acum, în campanie. Această lege este mult mai dură decât cele care au fost aplicate în foarte multe țări europene și în America. Este o practică internațională care a fost aplicată în multe țări. Am avut grijă să fie mult mai dură, mult mai exigentă, de aceea au fost excluse multe categorii de funcționari care pot beneficia de această lege și verificarea banilor pe care ei îi declară este mult mai minuțioasă. Spre exemplu, poți declara niște bani prin care spui că ai vândut un bun, dar nu ai declarat banii atunci. Plătești cei 3%. Asta se întâmplă în cazul în care poți demonstra că ai avut acel bun, că l-ai vândut, când și cui l-ai vândut. Nu este atât de simplu.
Reporter: Înțeleg că mai există o prevedere prin care se poate oferi cetățenia Republicii Moldova în schimbul unui depozit de minim 250.000 de euro.
Pavel Filip: Aceasta este cu totul altă lege, care nu face parte din acest pachet.
Reporter: Ce așteptări aveți de la o asemenea prevedere?
Pavel Filip: Ne așteptăm să avem investiții în Republica Moldova, iar o parte din ele vor fi. Urmează să fie creat încă un fond cu destinație specială. Vor fi proiecte sociale. Nu este o lege prin care Republica Moldova a inventat apa caldă. În multe țări europene această lege este aplicată și astăzi. Multe țări europene au beneficiat de această lege. Am consultat acei experți care au elaborat acest cadrul legal în țările europene și pe această linie am mers și noi.
Reporter: Nu vă temeți că ar putea fi un risc ca de prevederile acestei legi să beneficieze persoane, grupuri contrare intereselor Republicii Moldova și partenerilor ei. Mă refer la Uniunea Europeană, în principal, în baza Acordului de asociere. Sunt niște bani care vin din alte zone, nu cu scopul principal de a investi, ci de a submina într-un fel sau altul, prin diferite practici, interesele Republicii Moldova și ale Uniunii Europene, din zone geopolitice nedorite.
Pavel Filip: Înțeleg întrebarea dumneavoastră, dar vreau să vă asigur că acest lucru este absolut imposibil. Sunt toate filtrele aplicate și nu oricine poate veni și face această investiție și obține cetățenia Republicii Moldova. Mergem pe aceeași cale și pe aceleași principii care au fost respectate și de altă țări ale Uniunii Europene.
Reporter: Puteți asigura că aici veți avea filtrele necesare?
Pavel Filip: Cu siguranță.
Reporter: Că tot vorbeam despre zone care ar putea fi ostile, cum vedeți relația cu Rusia?
Pavel Filip: Nu am spus-o doar o singură dată. Republica Moldova își dorește relații corecte cu toți. Poate pentru prima dată, Republica Moldova a dat dovadă de demnitate și a spus că realațiile noastre cu Rusia trebuie să fie bazate pe respect reciproc. O țară nu poate să aplice niște principii care sunt doar în interesul ei și nu poate folosi instrumente precum șantajul, presiunile organelor de forță, pentru că nu le place că noi am ales calea europeană sau că noi am semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Asta este unica cerință a Republicii Moldova, nu doar în raport cu Rusia, ci cu toate țările. Desigur că Rusia este un actor important și Republica Moldova a avut legături speciale cu Rusia. Vorbeam la început despre exporturile de 65% către țările Uniunii Europene. În trecut aceste exporturi se făceau pe piața Rusiei. În câteva rânduri, Rusia ne-a impus embargouri economice, iar Republica Moldova a avut de suferit. Și acum continuă acest lucru. Chiar dacă suntem într-un acord cu Rusia, Comunitatea Statelor Independente (CSI), și sunt reguli de joc stipulate în acest acord, Rusia aplică taxe vamale pentru 19 poziții tarifare din Republica Moldova. Aceasta este o încălcare directă a acestui acord. Dincolo de aceasta, în Transnistria trupele rusești staționează ilegal. Și se petrec și aplicații militare în această zonă.
Reporter: În ultima vreme sunt chiar mai multe.
Pavel Filip: Și înainte erau. În ultima vreme noi vorbim mai mult depre acest lucru și punem în atenția celor de la OSCE această situație. Cu ani în urmă Rusia raporta întotdeauna despre aceste aplicații militare. Vorbeați și despre afacerea Laundromat. Cu părere de rău, Rusia nu colaborează cu Republica Moldova. Oficiali și funcționari publici din Republica Moldova și acum sunt în situația de a nu merge în Rusia pentru că așteptăm răspunsuri la întrebările adresate Rusiei în legătură cu acea spălare enormă de bani care a avut loc prin Republica Moldova. După ce noi am intensificat investigațiile, Rusia a început să pună presiuni pe funcționarii din Republica Moldova care mergeau în Rusia. Culmea era că mergeau la invitația oficialilor din Rusia și apoi erau intimidați la intrarea în țară, chiar în aeroport, ținuți ore în șir și interogați. Am fost în situația să înaintăm acest demers Federaței Ruse. Până în ziua de astăzi oficialii din Republica Moldova nu merg în Rusia și suntem în așteptarea răspunsurilor la întrebările pe care le-am adresat.
Reporter: Mai puțin Președintele Republicii Moldova, care merge. Ce relație aveți cu Președintele acum?
Pavel Filip: Cu Președintele coabităm. Mi-am propus de la bun început să avem o colaborare, dar după cum vedeți, are loc mai mult o coabitare instituțională. Dar, dacă luăm în calcul că suntem o țară parlamentară, mai rar ne intersectăm cu instituția prezidențială.
Reporter: Puterea este, totuși, în zona executivă și legislativă?
Pavel Filip: Exact. Așa este.
Reporter: Și asta vă este cumva în avantaj. Am vorbit despre Rusia, haideți să vorbim puțin și despre România. Ce așteptări aveți? Care vă sunt partenerii privilegiați?
Pavel Filip: Colaborarea noastră cu România este una excelentă. Din punct de vedere instituțional întotdeauna am avut o colaborare excelentă. Întotdeauna apreciez acest lucru. Vorbeam despre criza din 2015, începutul anului 2016. Atunci, România a fost țara care ne-a întins o mână de ajutor. Până am deblocat finanțările din partea Uniunii Europene a trebuit să realizăm o foaie de parcurs, a trebuit să respectăm și să realizăm mai multe obligațiuni pe care ni le-am asumat. Atunci, România, necondiționat, a venit cu un ajutor, cu acel împrumut de 60 de milioane de euro, care a fost un colac de salvare pentru Republica Moldova. Ulterior, situația economică s-a îmbunătățit. De aceea consider că succesul pe care l-a avut Republica Moldova pe dimensiunea Uniunii Europene se datorează în primul rând și României, care a fost întotdeauna un susținător al Republicii Moldova. Nu mai vorbim de proiectele care sunt realizate în Republica Moldova. Avem aproape 1000 de grădinițe reparate din fondurile Romîniei. Vorbim despre teatrul de la Cahul care nu numai că este reparat, dar este construit din talpă. Vorbim și despre Sala cu orgă care a fost acum restaurată, despre Muzeul Național de Artă, care este o perlă în Chișinău și a fost restaurat din banii României. Sunt multe alte proiecte. Pentru mine și mai importante sunt investițiile care ne vor asigura conexiunea pe gaze naturale cu rețeaua europeană. Este o investiție făcută de Transgaz în Republica Moldova. Cred ca până în toamna acestui an se va porni și construcția acestui gazoduct. Avem aprobat și proiectul de interconexiune pe energie electrică cu România. Vorbim de traseul Isacea-Vulcănești-Chișinău. Avem semnate deja toate acordurile și cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, dar și cu Banca Mondială. Din acest punct de vedere, România nu este doar un partener, ci mult mai mult. Dacă luăm în considerare viitoarea președinție a României, ne dorim foarte mult, am avut discuții preventive și ne pare bine că România a declarat că va avea drept prioritate și vecinătatea estică, îndeosebi Republica Moldova. Ne dorim să mergem pe calea țărilor Balcanilor de est, astfel încât și în cadrul Parteneriatului Estic Republica Moldova să obțină o perspectivă clară de aderare.
Reporter: Doriți o perspectivă clară de aderare?
Pavel Filip: Ne dorim cel mai mult să avem o perspectivă clară de aderare în cadrul Parteneriatului Estic.
Reporter: Se apropie aniversarea independenței. Ce bilanț ați face pentru țara dumneavoastră după 27 de ani de independență? Este aproape o generație...
Pavel Filip: Exact, vor fi 27 de ani. Cu părere de rău, parcursul Republicii Moldova către spațiul euro-atlantic este unul mai dificil decât al altor state. Dar trebuie să fim perseverenți, insistenți. Am demonstrat, în doar doi ani și jumătate, prin acțiunile pe care le-a făcut Guvernul cu această majoritate parlamentară că am crescut popularitatea Uniunii Europene. A atins cote maxime de la independență încoace. Am demonstrat că se poate face acest lucru. Trebuie să continuăm. Trebuie să depunem eforturi și să credem în viitorul european al Republicii Moldova. S-a întâmplat ceea ce s-a întamplat. Îmi aduc aminte pentru că exact o dată cu declararea independenței mi-am început și activitatea după universitate. A fost o coincidență. Atunci eram toți foarte entuziasmați și trăiam emoții deosebite. Independența a fost obținută de către elitele intelectuale în Republica Moldova, dar la conducerea țării au venit oameni din vechea nomenclatură sovietică. După o perioadă oarecare de timp, aceste emoții s-au mai stins. Oamenii nu au văzut o îmbunătățire reală a condițiilor de viață. După o perioadă de timp, din nostalgie, au votat Partidul Comunist. Apoi, peste opt ani au fost dezamăgiți și de ei. După aceea, în 2009, au fost votate și au venit la putere forțele pro europene. Cu părare de rău, au fost multe certuri în această coaliție pro europeană. A trebuit să trecem prin crizele din 2013 și din 2015. Acum este foarte important pentru noi să menținem acest parcurs. Cred cu tărie (în asta). Văd schimbările care au loc în Republica Moldova. De fapt, noi nu avem alte planuri, în afară de cel care va duce Republica Moldova în Uniunea Europeană.
Reporter: Mi-a aduc aminte piața de aici, plină, pe 31 august 1989. Am văzut la televizor, la televiziunea moldovenească, pe care o urmăream și noi atunci și urmăream toate dezbaterile intense din acea perioadă, cu scriitori, cu intelectuali. La noi nu aveai ce să vezi la televizor, așa că toți ne uitam la dezbaterile de acolo. Erau mult mai interesante. Atunci am conștientizat cum arată piața. După aceea, când s-a schimbat lumea, am și ajuns aici. Acea manifestație pentru limba română, grafie latină, steagurile tricolore, nu o să le uit niciodată. Considerați că astăzi, limba română și-a dobândit un statut puternic sau încă mai are de luptat pentru a se impune? Cum vedeți statutul limbii române?
Pavel Filip: Cu siguranță, pentru că a existat și o opinie a Curții Constituționale. Nu cred că astăzi mai persistă această întrebare în societatea de aici, de la noi.
Reporter: Deci limba română este la ea acasă?
Pavel Filip: Cred că a rămas o chestiune tehnică, de modificat și acest articol în Constituție ca să fim cu actele în regulă. Este o decizie a Curții Constituționale care spune foarte clar că limba de stat este limba română.