Pavel Filip: Curtea Constituţională a menţinut mereu acţiunea politică şi legislativă în limitele legii
Prim-ministrul Pavel Filip a participat la sesiunea de deschidere a celei de a opta Conferinţe a şefilor de instituţii ai Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone. Evenimentul a fost organizată în premieră la Chişinău.
La conferinţă au participat Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, precum şi preşedinţi şi judecători ai peste 30 de curţi constituţionale şi reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia.
În alocaţiunea sa, Premierul a salutat prezenţa specialiştilor în domeniul jurisdicţiei constituţionale la Chişinău. Pavel Filip a menţionat că acest eveniment este o bună oportunitate pentru a aborda teme de interes pentru societatea francofonă, dar şi pentru a intensifica cooperarea instituţiilor de profil de pe cele patru continente.
„Curţile Constituţionale veghează ca legile într-un stat de drept să fie aplicate în mod egal tuturor, iar sistemele juridice să funcţioneze în conformitate cu cerinţele justiţiei sociale. Cu atât mai important devine acest rol fundamental în democraţiile tinere”, a declarat Pavel Filip.
Totodată, şeful Executivului a spus că fortificarea statului de drept, asigurarea supremaţiei legii şi respectarea demnităţii umane sunt vitale pentru ţara noastră. De asemenea, prim-ministrul a relatat că rolul Curţii Constituţionale în realizarea acestor valori este foarte important.
„Istoria recentă a ţării noastre ne arată că în situaţii de incertitudine politică şi socială, Curtea a fost adesea factorul decisiv pentru menţinerea acţiunii politice şi legislative în limitele Constituţiei. Nu odată am fost martori când Curtea s-a ridicat deasupra calculelor politicului, punând capăt crizelor de divers format şi inspiraţie”, a subliniat Premierul Pavel Filip.
Asociaţia Curţilor Constituţionale Francofone are 45 de membri, din Europa, Africa, America de Nord şi Asia. Curtea Constituţională din Republica Moldova a aderat la această organizaţie în 1997.