Pavel Filip: Dacă până acum eram optimist, acum sunt sigur că vom avea un acord cu FMI
"Dacă înainte eram optimist, acum sunt sigur că vom avea un acord cu FMI." Asta a declarat astăzi Pavel Filip în cadrul briefingului de încheiere a misiunii FMI la Chişinău.
Premierul, dar şi şefa misiunii, s-au arătat mulţumiţi de rezultatele negocierilor pentru semnarea unui nou acord de finanţare. Decizia finală va fi luată la Washinton, în câteva zile.
"Dacă până acum spuneam că sunt optimist că vom avea un acord cu FMI astăzi după toate discuțiile, pot declara cu tărie că vom avea un program cu FMI. Și asta pentru că subiectele care urmează să fie clarificate și definitivate sunt de natură tehnică", a declarat Pavel Filip.
"Noi am avansat semnificativ în negocierile privind un nou acord cu FMI. Totodată, au avansat foarte mult şi discuţiile noastre cu autorităţile de la Chişinău. Trebuie să mai convenim doar câteva aspecte şi discuţiile noastre vor continua la Washington în următoarele zile", a şeful Misiunii FMI, Ivanna Vladkova-Hollar.
"Banii sigur că sunt importanți în situația în care ne aflăm, dar e partea secundară, dar partea principală e programul de reforme pe care îl convenim cu FMI și care ne va ajuta să ne echilibrăm financiar și să devenim o economie stabilă"
a conchis Pavel Filip.
Premierul s-a arătat mulţumit de rezultatul discuţiilor cu experţii FMI şi a precizat că autorităţile au obţinut tot ce puteau la această etapă. Iar măsurile evidenţiate de Fond vor duce la îmbunătăţirea economiei ţării noastre şi vor urma reforme importante.
PUBLIKA.MD aminteşte că premierul Pavel Filip a declarat anterior că lansarea noului program cu Fondul Monetar Internaţional este una dintre priorităţile Guvernului.
- MISIUNEA FMI: Despre ce va discuta delegaţia cu oficialii moldoveni
- Ce a discutat premierul Pavel Filip cu experţii de la Fondul Monetar Internaţional
- Experții FMI s-au întâlnit cu Pavel Filip. Subiectele abordate în ultima zi de lucru în Moldova
- Andrian Candu a avut o întrevedere cu echipa FMI. Despre ce au discutat oficialii
- Ministrul Economiei a avut o întrevedere cu misiunea FMI. Ce au convenit Calmîc și Vladkova-Hollar
- Pavel Filip a avut o întrevedere cu misiunea FMI. Despre ce au discutat oficialii