Pavel Filip: Există forțe puternice care își doresc o Moldovă vulnerabilizată de dispute interne și externe
Există forțe puternice care își doresc ca Republica Moldova să rămână într-o zonă gri, să nu se consolideze democratic și fie vulnerabilizată de dispute interne și externe. De această părere este premierul Pavel Filip.
Într-un interviu pentru IPN, el a declarat că "riscul cel mai mare în acest moment este acela de a crede că există un alt proiect cu excepția celui centrat pe ideea integrării europene".
"Există forțe puternice care își doresc ca Republica Moldova să rămână într-o zonă gri, să nu se consolideze democratic și fie vulnerabilizată de dispute interne și externe.Cred că riscul cel mai mare în acest moment este acela de a crede că există un alt proiect cu excepția celui centrat pe ideea integrării europene. Nu, nu există alternativă; iar acest lucru se poate vedea ușor uitându-ne la istoria noastră din ultimii 26 de ani. Sunt destui decidenți care au privit către Est fără ca schimbările așteptate să aibă loc, în timp ce unii luau lumină dinspre răsărit, tot mai mulți moldoveni părăseau țara pentru Europa de Vest", a sus premierul.
Potrivit lui Filip, relaţiile cu partenerii occidentali ne vor ajuta nu doar să rezistăm în regiune sau să soluţionăm conflictul din regiunea transnistreană, ci să ne dezvoltăm ţara într-un ritm accelerat.
"Un dialog onest, atât la nivelul clasei politice, cât și în societate despre ce n-a mers în ultimii 26 ani și despre ce e de făcut este necesar. El poate fi premisa pentru reconciliere, pentru a lăsa în urmă vechi probleme și a înceta să ne creăm singuri vulnerabilități. Dacă ne asumăm condiția cu demnitate, dacă suntem serioși în relația cu partenerii occidentali, atunci nu doar că putem rezista în regiunea noastră, nu doar că putem soluționa conflicte precum cel din regiunea transnistreană, dar putem crește într-un ritm accelerat. Speranța mea este că nu ne vom lăsa amăgiți de himere și că vom prefera munca serioasă și comportamentul predictibil la nivel național și internațional", a spus premierul Pavel Filip.
Mai mult decât atât, Pavel Filip a declarat că nu crede în modelul estic, în modele impuse cu forța, prin șantaj sau prin coruperea liderilor din politică. Potrivit oficialului, modelul european a demosntrat că aduce pace şi prosperitate.
"Eu nu cred într-un model estic, nu în sensul în care el este legat de dezvoltarea țării și de creșterea inclusivă a nivelului de trai. Modelul european, s-a demonstrat atât după Al Doilea Război Mondial, cât și după sfârșitul Războiului Rece, aduce pace și prosperitate. [...] România este un exemplu foarte bun – chiar dacă i-a fost greu la început, astăzi are una dintre ratele de creștere cele mai mari din UE. Am fost, sunt și voi rămâne un susținător activ și implicat al reîntoarcerii Moldovei în Europa. [...] Merg frecvent la Bruxelles și văd acolo susținere pentru țara noastră așa cum mai vezi poate doar la Washington. În alte capitale, Moldova este percepută doar ca un pion într-o strategie care combină forța militară și prețul resurselor naturale.
În plus, nu cred în modele impuse cu forța, prin șantaj sau prin coruperea liderilor din politică și din anumite zone ale societății civile. Europa oferă nu doar o viață mai bună, ci și respect. Nu există în Europa oameni care să dorească să umilească Moldova, așa cum se întâmplă în alte zone. Știu că moldovenii sunt oameni suficient de atenți pentru a evalua, în alegerile care vin, cine sunt cei cu care Moldova merge înainte acasă și în UE", a spus Pavel Filip.
- Rusia nu va reuşi să destabilizeze Moldova chiar dacă va fi ajutată de Igor Dodon
- Pavel Filip a participat la deschiderea oficială a Programului DOR – "Diasporă. Origini. Reveniri"
- Dorul de țară i-a adus acasă. Zeci de adolescenţi moldoveni, stabiliţi peste hotare, s-au adunat la tabăra DOR
- Atentat la Barcelona. Un suspect a mărturist ce urma să se întâmple dacă nu erau reţinuţi
- Pavel Filip: Ziua Independenţei este sărbătoarea cetăţenilor, iar evenimentele trebuie să se desfăşoare în singuranţă
- Premierul Filip, despre schema prin care unii funcţionari impun bariere ca să scoată bani din cei care au nevoie urgent de acte