Pavel Filip: Guvernul, un partener de încredere al business-ului în dezvoltarea afacerilor și crearea locurilor de muncă
Prim-ministrul Pavel Filip invită comunitatea de afaceri din ţară, investitorii străini și autoritățile statului să participe la cea de-a patra ediție a săptămânii de afaceri – Moldova Business Week 2017.
Premierul a menționat că Guvernul și-a propus să fie un partener de încredere al business-ului în dezvoltarea afacerilor, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă. În acest sens, Moldova Business Week creează un forum care reunește cu succes comunitatea de afaceri, autoritățile statului, finanțatorii pentru a consolida acest parteneriat.
"Profit de această oportunitate pentru a-i invita pe toți investitorii care sunt în căutarea oportunităților de extindere, care doresc acces la forță de muncă la salarii competitive, la piețele europene sau ale statelor CSI sau îşi doresc optimizarea costurilor operaționale, să analizeze potențialul Republicii Moldova", a menţionat Pavel Filip.
Șeful Executivului a afirmat că țara noastră are industrii în creștere, active importante ale statului expuse pentru privatizare, dar și o abordare inovativă și complexă a modului în care statul creează condiții pentru ca mediul de afaceri să se dezvolte.
"Cred că actuala ediție a săptămânii de afaceri va deschide calea pentru noi inițiative și proiecte de afaceri în Moldova, atât pentru companiile locale, cât și pentru cele străine. Vă invit să discutăm despre toate acestea și să vă convingeți de deschiderea fără precedent a Republicii Moldova pentru schimbare, cooperare și creștere", a precizat Pavel Filip.
Evenimentul va avea loc în perioada 3-6 octombrie, la Chişinău şi este organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova.
Înregistrarea la Moldova Business Week 2017 se efectuează pe pagina web - www.mbw.md. Pentru mai multe informații privind organizarea evenimentului, companiile pot apela echipa MIEPO la numărul de telefon (+373 22) 27 36 54 sau pe e-mailul [email protected].
Actualitate