Pavel Filip, la întrevederea cu preşedintele Asociaţiei Investitorilor Străine: Indicatorii economici sunt în creștere, iar Executivul are posibilitate să facă investiții sociale
Relația strânsă și productivă dintre Guvern și Asociația Investitorilor Străini (FIA) a fost remarcată în timpul întrevederii prim-ministrul Pavel Filip cu membrii FIA.
Premierul a spus că din prima zi a mandatului și-a propus ca acest Guvern să fie un partener și un prieten al mediului de afaceri și datorită eforturilor comune au fost obținute rezultate.
Indicatorii economici sunt în creștere, iar Executivul are posibilitate să facă investiții sociale.
"Capacitatea de a face investiţii sociale apare atunci când ai investitori, când ai locuri de muncă, când ai de unde acumula bani în bugetul statului, bani care vin din impozite", a spus Pavel Filip.
Totodată, premierul a adăugat că mai rămân încă probleme nerezolvate și acestea pot fi soluționate doar cu eforturile comune ale Guvernului, mediului de afaceri și societății civile.
"Aceste probleme pot fi depășite doar atunci când vom trage cu toții într-o singură direcţie. M-am convins de acest lucru. Atunci, când am discutat despre probleme, când împreună am identificat soluţii, atunci au apărut aceste reforme, au apărut aceste hotărâri de Guvern sau legi care, ulterior, au fost aprobate și au adus rezultate", a subliniat Pavel Filip.
Premierul a menționat că direcția în care a pornit Guvernul va avea continuitate și după alegerile parlamentare, datorită implementării reformei Guvernului.
"Am absolută încredere că după această reformă vom trece la alt stil de conducere în Republica Moldova. Guvernul care va veni nu va începe de la zero, dar va clădi cărămidă cu cărămidă acolo unde s-a oprit guvernul precedent", a declarat Premierul.
Preşedintele FIA, Alexander Koss, a apreciat colaborarea bună cu autoritățile guvernamentale, precizând că 70% din propunerile mediul de afaceri au fost luate în considerare de Guvern. Printre acestea se numără și demonopolizarea serviciilor medicale de tratare a bolilor oncologice, care asigură accesul cetăţenilor la servicii de calitate, inclusiv în instituţiile medicale private.
Asociaţia Investitorilor Străini întrunește cele mai mari companii străine din Republica Moldova, unde lucrează peste 16500 de angajați. Suma totală a investițiilor companiilor străine în economia țării este de peste un miliard de euro.
Actualitate
- Vlad Plahotniuc: Pensionarii au ȋnceput deja să primească ajutorul de Crăciun pe care l-am promis
- Corneliu Gurin, noul judecător constituţional: Este o mare onoare şi responsabilitate dobândirea acestui mandat la Curtea Constituţională
- Mecanismele de aplicare a legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, aprobate de Guvern
- Noi reguli de conferire a Diplomei de Onoare a Guvernului Republicii Moldova. Regulamentul aprobat de Executiv