Pavel Filip: "Ne propunem să recuperăm încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice"
Oportunitatea creării unui mecanism trilateral de comunicare și cooperare între Parlament, Guvern și societatea civilă a fost discutată între cele trei părți.
Evenimentul a avut drept scop identificarea unor soluții pentru implicarea mai activă a cetățenilor în procesele decizionale.
La ședință au participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, Vicepreședinta legislativului Liliana Palihovici, Prim-ministrul Pavel Filip, reprezentanți ai societății civile și partenerilor de dezvoltare.
Participanții la discuții au decis crearea unui grup de lucru care, timp de o lună, va propune cele mai bune soluții în acest sens.
”Ne dorim relansarea cooperării cu societatea civilă. Există necesitatea implementării unor noi instrumente prin care să asigurăm circulația eficientă a documentelor, calitatea și sustenabilitatea eforturilor sectorului non-profit”, a declarat Andrian Candu.
Potrivit Președintelui Parlamentului, acest mecanism trilateral va contribui la asigurarea unei circulații cursive a proiectelor de decizie.
”Prin lansarea acestui mecanism ne propunem să recuperăm încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice, dar și să contribuim la independența sectorului asociativ, indiferent de circumstanțe și modificările pe scena politică. Această platformă va servi, în primul rând, intereselor cetățenilor”, a subliniat Președintele Parlamentului.
La rândul său, Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că Guvernul este interesat în promovarea unui dialog sincer şi deschis cu societatea civilă în realizarea actului guvernării.