Pavel Filip: "Ne vom asigura ca serviciile prestate de sectorul aviaţiei să fie apreciate de pasageri"
Guvernul va face tot posibilul ca despre sectorul aviației civile să se vorbească doar în cheia pozitivă, iar cel mai important - ca serviciile prestate să fie apreciate de către pasager. Declaraţia a fost facută de premierul Pavel Filip care a participat la evenimentul de lansare a proiectului UE sub egida EASA "Suport şi asistenţă în domeniul aviaţiei civile a ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală".
Proiectul este orientat spre transpunerea standardelor internaţionale şi europene în domeniul aviaţiei civile în Republica Moldova, având un buget de circa cinci milioane euro şi o durată de trei ani.
Şeful Executivului a subliniat importanţa acestui proiect pentru țara noastră şi a dat asigurări că Guvernul va sprijini total realizarea lui, dar şi va urmări atent modul de cheltuire a banilor care vor fi investiți în cadrul acestuia.
Pavel Filip a mulţumit partenerilor externi pentru sprijinul acordat şi a declarat că reformarea transportului aerian reprezintă o decizie strategică pentru Guvernul Republicii Moldova.
"Prin dezvoltarea acestui sector vizăm nu doar creșterea capacității de transport a pasagerilor și mărfurilor, dar și dezvoltarea economiei naționale, prin stimularea indirectă a unor domenii de activitate precum serviciile financiare, turismul, comerțul etc. Datorită efortului comun depus de Guvern, deja a devenit posibilă sporirea numărului zborurilor directe operate din Republica Moldova, intrarea pe piață a operatorilor low-cost, dar și reducerea prețurilor la biletele de avion. Scopul nostru este ca despre sectorul aviației civile să se vorbească doar în cheia pozitivă, iar cel mai important - ca serviciile prestate să fie apreciate de către pasageri", a spus Prim-ministrul.
Premierul a mai menţionat că Guvernul va promova permanent siguranţa aviaţiei prin reglementarea eficientă şi prin încurajarea aplicării celor mai înalte standarde în domeniu.
Evenimentul de lansare a proiectului a reunit la Chişinău directorii autorităților aeronautice civile din opt țări beneficiare, inclusiv Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Kazahstan, Kîrghistan, Tadjikistan și Uzbekistan, reprezentanți ai Comisiei Europene, EASA și ICAO.
Actualitate
- Filip cere implicarea mai activă a societăţii civile în procesul de integrare şi monitorizare a finanţărilor externe
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin. Ce au discutat oficialii
- Autoritățile aviației civile din SUA restrâng zborurile deasupra Dallasului
- SONDAJ: Pavel Filip este cel mai bun premier avut de Republica Moldova în ultima perioadă
- Drumul de ocolire a oraşului Rezina ar putea fi construit din beton
- Membrii parteneriatului estic, la Kiev. Despre ce vor discuta oficialii