Pavel Filip: "Până acum toate forţele şi potenţialul pe care îl avem nu au fost folosite la maxim"
Prim-ministrul Pavel Filip a cerut șefului Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, Mihail Harabagiu, să ia legătura cu fiecare primar şi preşedinţi din raioane, dar şi cu autorităţile municipale, pentru a afla de ce forțe este nevoie pentru a face faţă şi pentru a înlătura pagubele produse de ninsorile abundende de săptămâna trecută.
"Chiar dacă au fost deblocate toate drumurile naţionale şi locale avem foarte mulţi arbori şi crengi căzuţi în curţi, pe străzi, chiar şi în Chişinău este o aglomeraţie mai mare. Pornind de la acest lucru, consider că Armata Naţională trebuie să rămână în această celulă de criză. Până acum toate forţele şi potenţialul pe care îl avem nu au fost folosite la maxim. Trebuie să luaţi legătura cu autorităţile locale să ne spună de ce forţe este nevoie. Este nevoie de o bună organizare, care va fi oferită de autorităţile locale. Vă rog să fim activi şi să venim cu iniţiative. Trebuie de luat legătura cu primarii, cu preşedinţii de raioane", a declarat premierul Pavel Filip.
În prezent, 26 de localităţi din sudul ţării rămân fără curent electric.
Actualitate
- Situaţia REVINE LA NORMAL! Drumurile naționale sunt deblocate și se circulă în regim normal
- Pavel Filip solicită o conlucrare strânsă între autorităţi pentru lichidarea consecinţelor ninsorii
- Pavel Filip la discuţie cu Premierul turc despre condiţiile meteo nefavorabile din Moldova
- ONU a donat SPCSE echipament pentru lichidarea consecinţelor ninsorii în valoare de peste UN MILION de lei (VIDEO)
- Pavel Filip a mulțumit ONU din Moldova și tuturor organizațiilor sale pentru echipamentul donat
- NOI INFORMAŢII privind lichidarea consecințelor în urma ninsorilor. Şedinţa, transmisă în direct de Publika