Pavel Filip pentru cotidianul The Guardian: 60 la sută dintre moldoveni susţin aderarea ţării la Uniunea Europeană
Până la alegerile din toamnă, reformele în derulare vor face ca parcursul european al ţării noastre să fie ireversibil, a declarat premierul Pavel Filip într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian. Şeful guvernului e convins că partidele pro-europene vor câştiga scrutinul parlamentar.
Potrivit sondajelor recente, 60 la sută dintre moldoveni susţin aderarea ţării la Uniunea Europeană, scriu jurnaliştii britanici. De altfel, remarcă The Guardian, principalele partide proeuropene de la Chişinău au împreună un scor mai bun decât partidul pro-rus al socialiştilor din Moldova.
În ceea ce priveşte relaţiile cu partenerii externi, Filip e convins că Moldova va îndeplini toate condiţionalităţile pentru a primi împrumuturile şi granturile oferite de Uniunea Europeană.
Un alt subiect abordat de jurnaliştii britanici a fost cel al mişcărilor unioniste, care militează pentru unirea cu România. Vom fi alături de România, în Uniunea Europeană, este mesajul transmis de premierul Pavel Filip.
El a declarat că prioritatea guvernării este dezvoltarea concretă a Moldovei şi că astfel de chestiuni precum cele legate de reunificare ar trebui abordate ulterior, într-un context mai favorabil.
Este, de altfel, şi părerea cetăţenilor moldoveni, subliniază jurnaliştii de la The Guardian, care arată că doar 32 la sută ar susţine unirea cu statul vecin, România.
- Premierul felicitat de liberalul Ghimpu în ziua raportului din Parlament (VIDEO)
- Pavel Filip, în Parlament: Reformarea structurii Guvernului a adus beneficii
- Tudor Ulianovschi: Cred în potenţialul înalt al relaţiilor dintre Moldova şi Pakistan
- Plăcinta moldovenească cu brânză de oi ar putea apărea în meniul celor mai bune restaurante din Franţa