Pavel Filip promite că Internetul va fi mai sigur în Moldova
Guvernul Republicii Moldova intenţionează să digitalizeze serviciile publice şi să facă mai sigur mediul informaţional din ţară. Acţiunile fac parte din programul "Luna Securităţii Publice în Guvern". Ministrul Tehnologiilor Informaţionale, Pavel Filip, spune că scopul acestor acţiuni este de a asigura securitatea utilizării internetului de către instituţiile publice şi cetăţeni.
"Tendinţele de modernizare tehnologică a guvernării, a companiilor, utilizarea tehnologică a guvernării impun o serie de rigori în domeniul securităţii cibernetice. Este important să ne gândim noi şi noi metode de asigurare a securităţii cibernetice pentru a spori încrederea oamenilor în tehnologii şi comunicaţii electronice", a declarat ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.
Specialiştii IT spun că instituţiile statului sunt protejate împotriva atacurilor cibernetice.
"Totul depinde de viteza conexiunii la internet. Majoritatea atacurilor se comit prin bombardarea unei pagini pe internet cu un număr mare de cereri. În felul acesta, pagina este blocată. Calitate internetului oferit de furnizori ne permite să evităm astfel de probleme", spune specialistul IT Sergiu Logvinenco.
Proiectul "Lunii Europene a Securităţii Cibernetice" este parte a strategiei naţionale "Moldova digitală 2020", aprobat de către guvern acum două săptămâni.