Pavel Filip: Punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoie vine în confortul cetățenilor care vor traversa frontiera
Persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei "Palanca-Mayaki-Udobnoie" vor fi supuse unui singur control, iar timpul de așteptare în vamă se va reduce considerabil. Premierul Pavel Filip şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, au participat astăzi la inaugurarea noului punct comun de trecere.
Șeful Executivului a menționat că această investiție este un exemplu de utilizare eficientă a banilor oferiți de UE în beneficiul direct al cetățenilor, iar avantajele controlului comun vor fi resimțite de fiecare persoană care va traversa frontiera. Cetățenii nu vor mai sta ore în șir la coadă, iar vameșii și polițiștii de frontieră vor putea procesa de 2 ori mai multe mașini decât până acum.
"Acest punct de trecere, construit după standarde europene ne aduce și pe noi mai aproape de Europa și vine în primul rând în folosul celor care vor traversa frontiera. Am reușit să construim aici infrastructură modernă. În același timp, vorbim și despre condiții mai bune de lucru pentru angajații de la Poliția de Frontieră și Vamă", a spus Pavel Filip.
În același timp, premierul a remarcat că deschiderea noului punct comun de trecere este o dovadă în plus a relațiilor de prietenie dintre Republica Moldova și Ucraina.
"Este al șaselea punct de control comun și un exemplu când Republica Moldova are posibilitatea să controleze frontiera pe segmentul central", a adăugat premierul.
La rândul său, Petro Poroşenko a remarcat importanța proiectelor comune și unificării eforturilor în aspirațiile europene ale celor două țări.
"Evenimentul de astăzi este un exemplu de unitate – numai prin efort comun am putut asigura un nivel înalt al securității și stabilității în regiune", a subliniat președintele Ucrainei.
În premieră, la Palanca a fost construit un post de control pietonal pentru oamenii care au terenuri agricole după şoseaua Odesa-Reni. Prin acest post, frontiera va putea fi traversată pe jos sau cu bicicleta.
Noul punct de trecere a fost construit în cadrul unui proiect implementat de PNUD Moldova, în valoare de 6,18 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane au fost acordate de Uniunea Europeană, iar 1,68 milioane euro – de Guvernul Republicii Moldova.
Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte de trecere: "Criva-Mamalîga", "Larga-Kelmențî", "Briceni-Rossoșanî", "Giurgiulești-Reni", "Cuciurgan-Pervomaisc" și "Palanca-Maiaki-Udobnoe".
- Cadou special înainte de Revelion. 335 de militari au primit cheile de la apartamentele de serviciu (FOTO)
- Vlad Plahotniuc a fost colindat la Târgul de Crăciun din Capitală. Ce s-a întâmplat cu colindătorul (VIDEO)
- Noul punct de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoie a fost dat în exploatare (FOTOREPORT)
- Pavel Filip s-a întâlnit cu Petro Poroșenko: Termenul de aflare pe teritoriul Ucrainei va fi extins pentru transportatorii de mărfuri și pasageri din Moldova
- Premierul, colindat de elevii din satul său de baștină: Nu am auzit colinde mai frumoase decât cele de la Pănășești (FOTO)