Pavel Mamaev a marcat în meciul cu ŢSKA Moscova
Fotbalistul rus Pavel Mamaev pare să-şi fi revenit sută la sută după 11 luni petrecute în închisoare. Ajuns la 31 de ani, mijlocaşul clubului FC Rostov a marcat primul său gol după ce a fost eliberat din puşcărie, în septembrie 2019.
Mamaev a înscris în partida de pe teren propriu cu ŢSKA Moscova, echipa pentru care a jucat timp de 6 ani. Fotbalistul a intrat pe teren în debutul reprizei secunde şi a reuşit să marcheze în minutul 63.
FC Rostov a câştigat cu 3-2 partida de pe teren propriu, din cadrul etapei a 21-a din prima ligă de fotbal a Rusei.
În luna octombrie 2018, Pavel Mamaev şi un alt fotbalist rus Alexander Kokorin l-au agresat pe un funcţionar al Ministerului rus de Comerţ, într-o cafenea din centrul Moscovei.
Cei doi "internaţionali" ruşi au fost condamnaţi la 18 luni de închisoare, în cazul lui Kokorin, şi 17 luni în cel al lui Mamaev, dar au fost eliberaţi înainte de termen.