Pavel Stratan îşi scoate fiul la rampă! Micul Cezar a înregistrat o piesă care va isteriza întreaga lume
După ce Cleopatra (12 ani), fiica sa, a ajuns în Cartea Recordurilor, datorită performanţelor muzicale înregistrate pe când avea doar 3 ani şi jumătate, Pavel Stran se pregăteşte să îl scoată la rampă şi pe mezinul familiei, scrie Libertatea.ro. La doar 4 ani, Cezar este un adevărat copil-orchestră.
La proiectul muzical al puştiului de numai 4 ani s-a lucrat în secret, sub supravegherea unei prestigioase case de discuri şi, conform planului, Cezar va avea parte de o lansare la nivel internaţional.
Amintim Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Mexic şi Spania, ţări în care, în urmă cu mai mulţi ani, şi melodiile surorii sale, Cleopatra Stratan, printre care inegalabila "Ghiţă", făceau ravagii în topuri de profil: "Nu vă pot divulga numele single-ului, pentru că sunt reguli contractuale. Deocamdată, suntem în vacanţă, însă la sfârşitul lui iulie, Cezar va intra în studio pentru a imprima, iar melodiile vor fi masterizate în afara ţării. În august se va realiza şi videoclipul single- ului. Nu este exclus să filmăm în mai multe ţări, ţinând cont de tema melodiei, una plină de simboluri specifice mai multor zone de pe glob", a menţionat Pavel Stratan.
Interpretul este convins că şi simpaticul său băiat va da lovitura, căci aşchia nu sare departe de trunchi: "Cezar va păstra în cântec dulcele grai moldovenesc. Închei prin a vă promite că va fi cea mai răsunătoare lansare din acest an", a mai spus Pavel.
În plus, cum Cleopatra are scoasă pe piaţă o păpuşă cu chipul ei, aşa şi Cezar va avea propria linie de haine, dar şi de jucării.