PCCOCS: 13 moldoveni, reținuți pentru producerea şi comercializarea produselor anabolizante contrafăcute (FOTO)
13 moldoveni, printre care şi un colaborator al Serviciului Vamal au fost reţinuţi, fiind învinuiţi pentru producerea şi comercializarea produselor anabolizante contrafăcute.
Potrivit procurorilor, gruparea criminală şi-a început activitatea încă în anul 2014, iar primii membri au fost reținuți în luna august.
"Comenzile se făceau în special prin reţeaua globală inernet. Prin mediul online. Prin intermediul unor saituri întreţinute şi promovate de către membrii acestor grupări. Ulterior erau comercializate în vest", a spus procurorul adjunct PCCOCS, Valeriu Bodean
Ulterior în cadrul dosarului, au fost reţinute 13 persoane, una se află sub control judiciar, iar alte trei persoane printre care și liderul grupării, sunt anunțate în căutare internațională. Procurorii au constat că în schema infracţională, a fost implicat şi un colaborator al Serviciului Vamal.
"Este suspectat că folosindu-se de situaţia de serviciu a facilitat introducerea pe teritoriul ţării unei cantităţi enorme de produse anabolizante. La moment investigţiile continuă, în vederea implicării şi a altor colaboratori vamali în schema respectivă", a spus şeful direcţie Serviciul Vamal, Lilian Mârca.
Persoanele implicate în contrabanda cu anbolizante contrafăcute sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Aceştia riscă până la 10 ani de închisoare.
- CĂUTAŢI DE INTERPOL PENTRU JAF. Ce infracţiuni au comis bărbaţii
- OPERAŢIUNE DE AMPLOARE. O rețea care făcea trafic cu acte de identitate false pentru clienţii care doreau să se stabilească în Marea Britanie, DESTRUCTURATĂ
- DETALII despre PERCHEZIŢIILE FĂRĂ PRECEDENT din ţară. Droguri de 15.000.000 de lei, pistoale, cartuşe şi o grenadă, confiscate (VIDEO)