PCRM a revenit în Parlament
Comuniştii au revenit în Parlament. Însă este vorba doar de un reprezentant al fracţiunii PCRM, Sergiu Sîrbu, care a venit cu iniţiativa de a prezenta o moţiune în cadrul şedinţei Legislativului. Potrivit comunistului, acest document este semnat de toţi deputaţii PCRM şi prezintă poziţia partidului faţă de Legea privind asigurarea egalităţii.
"Din numele fracţiunii PCRM solicit să-mi permiteţi să dau citire unei moţiuni simple de la tribuna centrală a Parlamentului. Deputaţii au semnat o moţiuni împotriva legii cu privire la egalitatea de şanse. Astfel, conform prevederilor legale, nu aveţi dreptul să votaţi acest proiect până nu veţi trece toate normele regulamentare", a declarat deputatul PCRM Sergiu Sîrbu.
În acelaşi timp, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, nu a ezitat să să cerceteze documentul şi chiar a făcut glume pe baza colegilor din PCRM
"Textul depus sună aşa: Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, iar mai jos este scris cu mânuţa Moţiune. O să rog secretariatul să examineze această moţiunea. Haideţi să-i dăm crezare, că pe alocuri este un băiat bun, dar pe mai îndeplineşte ordinele cuiva", a spus Marian Lupu.
Totodată, liberalul Mihai Ghimpu a declarat că PCRM nu are dreptul la prezentare.
"De ce să le dăm dreptul dacă ei sfidează Parlamentul. Ei nu vin la şedinţă, dar azi au venit să facă show aici. Lasă să meargă să facă show în Piaţă", a menţionat Ghimpu.
Amintim că, astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului, deputaţii urmează să pună în discuţie Legea privind asigurarea egalităţii.