PCRM acuză UE de partizanat politic şi abordare unilaterală, după vizita celor 2 oficiali europeni
Embed:
canal tv
PCRM a reacţionat imediat la vizita celor doi miniştri. Preşedintele formatiunii, Vladimir Voronin spune că UE a ignorat în totalitate încălcările electorale comise de actuala guvernare şi că Europa are o abordare unilaterală în acest sens. La rândul său, Vadim Mişin, unul dintre negociatorii formaţiunii, consideră că această vizită nu este deloc oportună.
"Ei nu fac acest lucru la timp. Acest lucru nu aduce nimic altceva decât supărare, chiar şi a societăţii. Acum e mai bine să nu încurce. Republica Moldova are suficienţi politicieni cu experienţă, serioşi, care fac parte din diverse formaţiuni politice, care sunt în stare să hotărască singuri destinul ţării", a declarat Vadim Mişin.