PCRM ar putea vota pentru numirea lui Pîrlog în funcţia de procuror general. Voronin: Este o persoană foarte bine pregătită
Deputaţii PCRM ar putea să susţină candidatura fostului ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, la funcţia de procuror general. Cel puţin aşa rezultă din declaraţiile liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, care l-a lăudat pe Pîrlog.
Liderul PCRM are doar cuvinte de laudă pentru candidatul desemnat de Comisia parlamentară la şefia Procuraturii Generale. "Vitalie Pîrlog nu s-a promovat rău în calitate de ministru al Justiţiei şi nu numai, ci şi în diferite structuri în care a activat şi activează. Îmi pare că este o persoană foarte bine pregătită. Opinia noastră despre dumnealui în perioada când era ministru al Justiţiei a fost una pozitivă", a menţionat Voronin.
Acesta a enumerat, însă, şi alte aspecte de care depinde soarta viitorului procuror general. "Trebuie să conştientizăm că da, rolul unei persoane este foarte important, dar nu mai puţin important este cum va fi creat colectivul în care să activeze, ce scopuri şi sarcini îşi pune şi dacă ei permit sau nu să fie manipulaţi de cineva, inclusiv de parlamentari, sau se conduc numai de legi”, a punctat Voronin.
Publika.md aminteşte că liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat azi că PL vrea un candidat din partea unui partid politic la şefia Procuraturii Generale.
Politică