PCRM continuă protestele şi cere organizarea alegerilor anticipate. "Moldova poate să se dezvolte şi fără banii europenilor"
Partidul Comuniştilor continuă să protesteze împotriva actualei guvernări. Simpatizanţii formaţiunii, în frunte cu liderii partidului, au manifestat astăzi în faţa Palatului Republicii. Potrivit preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, astfel de proteste urmează să fie organizate în mai multe localităţi din ţara.
"Aceste măsuri de protest o să ia amploare în toată ţara. Noi o să mergem până la capăt. Actuala guvernare nu este în stare să conducă ţara. Partidul nostru cere organizarea alegerilor anticipate", a declarat Voronin.
Şeful comuniştilor a mai afirmat că Republica Moldova se poate dezvolta şi fără banii europenilor.
"Guvernul a fost demis nu pentru că ei nu au făcut ceea ce au promis. Guvernul a fost demis pentru corupţie şi hoţie. Ei opt ani ne-au educat pe noi şi au cerut să fie democraţie. Noi suntem cei care am făcut primii paşi pe calea integrarii europene. Unde sunt acum europenii care atunci cereau acest lucru? Ei sunt oare europenii, cei care au închis NIT? Ei sunt democraţii, cei care au interzis secera şi ciocanul? Când ne vom învăţa să votăm corect, atunci vom deveni un stat prosper. Noi putem să facem acest lucru. Noi am demostrat că Moldova poate să se dezvolte de sine stătător, fără milioane şi miliardele aşa-zisului ajutor al Uniunii Europene", a mai subliniat preşedintele PCRM.
Publika.md menţionează că, zilele trecute, câţiva reprezentanţi ai aripii tinere a formaţiunii, dar şi unii deputaţi ai PCRM au cerut organizarea alegerilor anticipate şi abrogarea legii care interzice secera şi ciocanul. Comuniştii au scandat iniţial în faţa Preşedinţiei, cerându-i şefului statului, Nicolae Timofti, să dizolve Parlamentul.
Acum două zile, comuniştii au anunţat că nu vor participa la negocierile privind numirea unui nou Guvern. Potrivit formaţiunii, actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor parlamentare anticipate.