PCRM, cu doleanţe la Timofti: Voronin vrea să fie păzit în continuare de bodyguarzi plătiţi de stat (VIDEO)
Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, vrea să fie păzit în continuare de gărzi de corp plătite de stat. Fracţiunea PCRM i-a cerut preşedintelui Nicolae Timofti prelungirea termenului în care Voronin poate beneficia de protecţie. Preşedinţia examinează demersul comuniştilor.
Potrivit legii, foştii şefi de stat beneficiază de pază şi maşină de serviciu din partea statului timp de patru ani de la încheierea mandatului. Pentru Vladimir Voronin, acest termen expiră pe 11 septembrie.
Preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, îi cere lui Nicolae Timoti, pe care comuniştii niciodată nu l-au recunoscut ca pe un preşedinte al ţării, prelungirea acestui termen.
"Raţiunea preşedintelui va prevala asupra simpatiilor sau antipatiilor, pentru că este vorba despre o chestiune care îi priveşte pe foşti înalţi demnitari şi în acest caz nu se judecă politic", susţine purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării, Vlad Ţurcanu.
Înainte de a da un răspuns, Preşedinţia a cerut opinia tuturor instituţiilor abilitate, în special a Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS).
"SPPS este gata să asigure protecţie şi pază domnului Voronin, dar şi altor demnitari, la prima indicaţie a domnului preşedinte Nicolae Timofti", dă asigurări ofiţerul de presă al SPPS, Cristina Bumbac.
Comuniştii nu au fost de găsit pentru explica de ce vor ca şeful lor să fie păzit de bodyguarzi de stat şi după 11 septembrie.
Legea îi oferă, însă, şefului statului dreptul a prelungi acest termen în cazul în care se constată un pericol pentru viaţa fostului demnitar.
Şi liderul PL, Mihai Ghimpu, în calitate de fost preşedinte de Parlament, a avut parte de pază de la stat mai mult de un an, cât prevede legea. Din iulie, nu o mai are. "Eu le-am spus s-o ia. Eu nu fur, nu port pietre în sân, nu mă tem de nimeni. Eu nu caut maşini… două în faţă, trei în spate", a spus Ghimpu.
Legea îi oferă şefului statului dreptul de a prelungi termenul în care un fost demnitar poate beneficia de pază, în cazul în care se constată un pericol pentru viaţa acestuia.