PCRM, gata să dea startul campaniei electorale. "Deja ştim cine vor fi deputaţi"
Partidul Comuniştilor este gata de alegeri anticipate. Despre acest lucru a anunţat liderul formaţiunii, în cadrul emisiunii Fabrika din această seară. Vladimir Voronin a precizat că partidul său are nevoie de doar două săptămâni pentru a pregăti staff-ul electoral, însă listele cu persoanele care vor face parte din următorul Parlament sunt finalizate.
"Fiecare partid se vede învingător, pe parcurs se demonstrează cine merge înainte, nu poţi merge într-o campanie, dacă ştii că vei pierde. Poate sunt şi din aceştia. Noi vom participa foarte serios. Noi începem campania imediat după alegeri. Noi suntem întotdeauna gata pentru alegeri, avem nevoie de două săptămâni pentru a pregăti staff-ul, dar oamenii au fost nominalizaţi şi se vede echipa, care vor fi deputaţi în Parlament", a declarat Vladimir Voronin.
Întrebat de costurile pentru campania electorală, liderul PCRM a subliniat că menţinerea Alianţei pentru Integrare Europeană va aduce mai multe pierderi decât alegerile anticipate.
"Noi nu avem surse enorme de bani, sunt nişte lucruri care trebuie să le faci, dar nu costă aşa de mult, doar dacă nu vrei să cumperi alegătorii, dar ei deja conştientizează că nu pot fi cumpăraţi. Cea mai gravă problemă este dacă rămâne Alianţa, alegerile anticipate sunt zero comparativ cu Alianţa", a mai declarat şeful comuniştilor.
Publika.md precizează că PCRM a anunţat că nu va participa la negocierile privind numirea unui nou Guvern. Potrivit formaţiunii, actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
- Dacă vor fi organizate alegeri anticipate, PCRM şi-ar putea dubla numărul de voturi, susţin sociologii
- Voronin atacă formaţiunile din fosta AIE: Ele nu sunt partide, ci SRL-uri
- PCRM vrea să ia în furci partidele din fosta AIE. Un deputat comunist arată ce hotărâre s-a luat la plenara partidului (FOTO)
- Voronin, despre Acordul de asociere Moldova-UE: Aberaţii şi minciuni. Nu va fi semnat nimic (VIDEO)