PCRM iese din nou la proteste împotriva actualei guvernări
Congresul Civic a anunţat că reia, mâine, protestele faţă de actuala guvernare. Membrii Congresului vor protesta în faţa Palatului Republicii şi Reşedinţei de Stat. La acţiunile de protest vor participa membri şi simpatizanţi ai Partidului Comuniştilor.
"Nu mai trebuie să-i ascultăm pe cei care se plâng. Nu trebuie să le permitem să se unească, din nou, împotriva poporului, împotriva fiecăruia dintre voi, a familiilor noastre, a copiilor, a părinţilor. Mâine, la 09.30 vom ieşi din nou la protest", a declarat deputatul PCRM Mark Tkaciuk.
Acum două săptămâni, comuniştii au ieşit din nou în stradă. Câţiva reprezentanţi ai aripii tinere a formaţiunii, dar şi unii deputaţi ai PCRM au cerut organizarea alegerilor anticipate şi abrogarea legii care interzice secera şi ciocanul.
Anterior, liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, a declarat la Publika TV că PCRM intenţionează să organizeze o revoluţie de catifea. Potrivit preşedintelui comuniştilor, o revoltă controlată este necesară, deoarece oamenii sunt nemulţumiţi de actuala guvernare.