PCRM propune modificarea Constituţiei! Comuniştii vor alegerea directă a judecătorilor şi a procurorilor
Comuniştii vor ca cetăţenii să aleagă, în mod direct, comisarii de poliţie, membrii Comisiei Electorale Centrale şi pe cei ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Într-o iniţiativă a PCRM sunt prevăzute mai multe modificări ale prevederilor constituţionale, referitoare la sistemul de drept.
Astfel, Partidul Comuniştilor propune ca judecătorii de circumscripţie şi procurorii, dar şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, cei ai Consiliului Superior al Procurorilor şi ai Curţii de Conturi să fie aleşi direct.
Potrivit comuniştilor, numirea membrilor şi a conducerii Curţii Supreme de Justiţie şi a Curţii de Apel, precum şi a procurorului general, ar trebui să fie o decizie a instituţiilor superioare.
"Noi considerăm că cetăţenii trebuie să-şi aleagă judecătorii, procurorii, comisarii de poliţie, ori prin participarea directă a cetăţenilor la treburile statului va fi asigurată o democraţie socială şi echitabilă. Dar aceste modificări, în special la alegerea directă de cetăţeni a judecătorilor, necesită revizuirea şi completarea Constituţiei", a declarat deputatul comunist Artur Reşetenicov.