PCRM revine la şedinţele Parlamentului
PCRM revine la şedinţele Parlamentului începând cu sesiunea de toamnă-iarnă. Decizia a fost luată la Comitetul Central al PCRM. Opoziţia comunistă speră că prin participarea fracţiunii la şedinţele plenare, va fi auzită şi poziţia formaţiunii în privinţa soluţionării problemelor actuale ale Moldovei.
La finele sesiunii de primăvară-vară deputaţii Partidului Comuniştilor au promis să revină la muncă în şedinţele plenare ale Legislativului în toamnă.
"Începând cu noua sesiune, vom reveni în Parlament, vom încerca din nou să ne expunem poziţia, vom veni cu propuneri concrete. Dacă vom reuşi, rămâne de văzut", a precizat anterior Vadim Mişin, deputat comunist.
Acesta a mai menţionat că boicotarea şedinţelor nu a fost un moft. "Comuniştii au refuzat să fie actorii unui circ, unde se încalcă toate normele juridice", a spus Mişin.
Aceştia au boicotat aproape două luni şedinţele plenare ale parlamentuluii. De asemenea, au lipsit şi la ultima şedinţă, din 28 iulie.
- Voronin pregătit de plecarea lui Dodon din PCRM: Nu e primul şi nici ultimul
- Deputaţii comunişti au 210 absenţe nemotivate la şedinţele Parlamentului
- Reacţia PLDM, PL şi PD referitor la solicitarea PCRM de a organiza o şedinţă extraordinară a Parlamentului
- Pensionarii din Parlament. VEZI care partid are cei mai mulţi deputaţi în vârstă