PCRM se gândeşte să ceară demisia SIS. Sârbu: Toate convorbirile mele au fost interceptate ilegal, la comanda lui Ghimpu
Deputații PCRM Sergiu Sârbu și Alexandr Petkov s-au plâns astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că le sunt interceptate telefoanele fără motiv, iar datele lor cu caracter personal sunt prelucrate fără ca ei să își dea consimțământul.
Sergiu Sîrbu a declarat că în campania electorală pentru alegerile locale telefonul său a fost ascultat tot timpul, iar directorul SIS, îl informa personal pe liderul PL, Mihai Ghimpu, despre tot ce face membrul PCRM.
”Toate convorbirile mele au fost intercepate de SIS. Orice acțiune a mea era urmărită, oriunde nu mă deplasam. Domnul Ghimpu, personal, a declarat că a cerut acest lucru de la conducerea SIS. Consider că este inadmisibil să fiu interceptat cu scop politic. Solicit celor de la SIS să nu execute ordine ilegale de la conducerea intituției și să nu uite că azi conducerea este una, iar mâine alta”, a spus deputatul PCRM.
Sîrbu nu a precizat când anume Ghimpu a cerut directorului SIS să îl informeze despre acțiunile primului.
Membrul PCRM a mai declarat că în spatele acestor acțiuni ilegale stă guvernarea, care, spune Sîrbu, va face presiuni asupra deputaților comuniști, așa cum a mai făcut, pentru ca aceștia să voteze șeful statului.
”PCRM va adresa la SIS o interpelare și va cere informații referitoare la motivele care au stat la bază, atunci când au fost ascultate telefoanele și prelucrate datele personale. De asemenea, ne vom adresa, ulterior, Procuraturii Generale, să fie trase la răspundere persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii”, a menționat deputatul Alexandr Petkov.
Sergiu Sîrbu a precizat că este posibil ca odată cu începerea ședințelor Parlamentului, PCRM să ceară demisia conducerii SIS în plen.
Partidul Liberal a expediat un comunicat de presă în care se spune că, liderul formațiunii, Mihai Ghimpu, nu va comenta acuzațiile lansate de deputații PCRM.
”Pretinsele declaraţii reprezintă aberaţii lansate intenţionat pentru a discredita instituţiile statului, în dorinţa comuniştilor de autovictimizare şi pentru a face impresia că sunt „jerfe ale democraţiei”, se mai spune în comunicat.
Serviciul de Informații și Securitate nu a comentat, deocamdată, acuzațiile.
- Epopeea "Idiotului" continuă
- Conducerea structurilor de forţă va fi audiată astăzi în Parlament
- Sîrbu: Ghimpu a sunat şi a ameninţat judecătorii. Ghimpu: Să te sune pe tine toată viaţa soţia, aşa cum am sunat eu judecătorii
- Comunistul Sergiu Sârbu "se plânge" Curţii Constituţionale
- Sergiu Sârbu la foam-party: Deputaţii oare nu sunt oameni şi ei?