PCRM susţine că procesul de renumărare a voturilor a eşuat
Procesul de renumărare a voturilor a eşuat. Constatarea aparţine comuniştilor şi a fost lansată în cadrul unui briefing. Mai mult, ei învinuiesc Comisia Electorală Centrală de interzicerea accesului reprezentanţilor PCRM la listele alegătorilor şi fraudarea masivă a rezultatelor alegerilor. Pe de altă parte, secretarul CEC, Iurie Ciocan, susţine că procesul se desfăşoară conform legislaţiei.
"Comisia Electorală Centrală şi organele electorale au interzis accesul reprezentanţilor noştri şi observatorilor la listele electorale, atât de bază, cât şi suplimentare, absolut neîntemeiat şi ilegal", a declarat juristul PCRM, Sergiu Sârbu. Potrivit acestuia, mulţi reprezentanţi ai PCRM şi observatori sunt intimidaţi, obstrucţionaţi şi îndepărtaţi de la procesul de renumărare a voturilor, iar în majoritatea birourilor, sacii cu buletinele de vot au fost rupţi şi desigilaţi.
"Suntem obligaţi să activăm în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Dacă apar dezacorduri în cadrul proceselor electorale, ele urmează să fie probate în modul respectiv şi ulterior, dacă va fi nevoie, şi în instanţa de judecată să examinăm fiecare caz în parte, pentru că asemenea cazuri nu pot fi rezolvate la pachet", a spus în replică secretarul CEC, Iurie Ciocan.