PCRM vrea să dubleze funcţiile CEC la alegeri. Vor număra în paralel voturile exprimate la scrutinul din 30 noiembrie
Comuniştii vor număra în paralel cu CEC voturile exprimate la scrutinul din 30 noiembrie. Reprezentanţii PCRM afirmă că dispun de un sistem electronic ce le va permite monitorizarea procesului de totalizare a voturilor, pentru a preveni fraudarea alegerilor.
"Noi, prin metode şi tehnici noi contemporane, reţelele de Internet vom monitoriza totalizarea şi consemnarea fiecărui rezultat de la fiecare secţie. Mecanismul exact va fi anunţat în ajunul campaniei electorale. Prin aceasta metodă noi nu admitem furtul şi minicuma electorală", a menţionat deputatul PCRM Artur Reşetnicov.
Comuniştii nu spun nici care vor fi acţiunile lor, dacă datele PCRM vor fi diferite de cele oficiale.
Solicitat de Publika TV, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir, a declarat că scrutinul parlamentar va fi organizat în strictă conformitate cu legislaţia electorală. Iar CEC este singura structură abilitată cu dreptul de a prezenta rezultatele oficiale ale alegerilor. Volentir a calificat drept nefondate acuzaţiile comuniştilor,care insistă că scrutinul ar putea fi fraudat.
- Liderul democraţilor, Marian Lupu, cheamă partidele mici să i se alăture pentru a nu risipi voturile pe 30 noiembrie (VIDEO)
- Primul candidat independent la funcţia de deputat şi-a depus documentele la CEC
- Exit-Poll Ucraina: Blocul condus de Petro Poroşenko a obţinut majoritatea voturilor în noua Radă