PD caută soluţii pentru fermieri. Ce spune Marian Lupu
Partidul Democrat caută soluţii pentru a-i ajuta pe fermieri să reziste embargoului instituit de Rusia. Liderii formaţiunii pledează pentru relaţii prieteneşti cu Uniunea Europeană şi cu Federaţia Rusă. Aceste subiecte au fost discutate, astăzi, în cadrul forumului filialei PD din raionul Glodeni. În cadrul evenimentului, organizaţia a primit 800 de noi membri.
Liderul PD, Marian Lupu, susţine că, până la sfârşitul lunii august, producătorii agricoli vor primi opt milioane de euro pentru a depăși efectele embargoului rusesc. Ulterior, vor urma și alte tranșe.
"În timpul apropiat, la mijlocul lunii septembrie, noi vom contracta un credit avantajos de 100 de milioane de euro de la polonezi. Nu este normal cu un vecin să te ai de prieten, iar cu celălalt să te mănânci şi să te clănţăneşti de dimineaţă până seara. Exact este acelaşi lucru şi în cazul ţării", a declarat Lupu.
În cadrul forumului, liderul PD a înmânat şi 800 de carnete de partid noilor membri. Oamenii spun că au mari aşteptări de la formațiunea la care au aderat:
"Şi cu Europa, şi cu Rusia să avem relaţii bune, aşa cum şi s-a vorbit. Să nu fim suspendaţi prin Moscova".
"Să fie mai curat şi să se facă mai multe acţiuni pentru tineri pentru ca ei să nu plece la Chişinău sau la Bălţi"
"Este partidul care nu împarte politica înspre Vest şi Est şi susţine bunele relaţii cu toţi cetăţenii Republicii Moldova", a precizat preşedintele organizaţiei de tineret a filialei PD din Glodeni, Ion Cojocari.
Filiala Partidului Democrat din raionul Glodeni are peste 2 000 de membri.
- Marian Lupu: Partidul Democrat a început pregătirile pentru campania electorală
- Săptămână istorică în Moldova: Acordul de Asociere a fost ratificat, Lazăr şi-a dat demisia, iar PCRM a suferit un nou eşec
- ''Împărtăşim aceleaşi idei''. Peste 600 de oameni din Ocnița au aderat la Partidul Democrat (VIDEO)