PD nu vrea fotoliul de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate
Partidul Democrat nu pretinde la fotoliul de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate. Declaraţia a fost făcută de liderul PD, Marian Lupu. Acesta susţine în continuare că funcţia respectivă trebuie să revină unui reprezentant al societăţii civile.
„Reiterez mesajul anterior, PD nu pretinde la această funcţie. E o luptă pe interior, pentru că este recomandarea din partea Consiliului Naţional al ONG-urilor şi mai este un exponent al societăţii civile susţinut de trei ONG-uri. Se dă o luptă care s-a transferat la nivelul grupurilor parlamentare, dar sper că se vor depăşi aceste disensiuni şi se va ajunge la o decizie raţională”, a declarat Marian Lupu.
Anterior, Lupu a declarat că, Comisia pentru Integritate nu este funcţională, deoarece PL şi PLDM nu s-au înţeles cu privire la funcţia de preşedinte al comisiei.
Comisia Naţională de Integritate este formată din 5 membri, dintre care, trei propuşi de majoritatea parlamentară, iar câte unul - de opoziţie şi societatea civilă. Întregul aparat al acestei structuri este de 26 de persoane.
Comisia va verifica declaraţiile de venituri şi proprietate ale demnitarilor şi funcţionarilor publici, ale judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, va constata dacă veniturile acestora corespund cheltuielilor pe care le fac şi va verifica dacă există conflicte de interese.
Politică
- Comisia Juridică va examina astăzi dosarele depuse pentru ocuparea funcţiei de membru al Comisiei Naţionale pentru Integritate
- ONG-urile vor transparenţă în procesul de alegere a membrilor Comisiei Naţionale pentru Integritate
- Lupu: Comisia care va verifica veniturile demnitarilor nu este funcţională din cauza PLDM şi PL