PD şi-a anunţat candidatul pentru alegerile locale în Comrat
În autonomia găgăuză, marea bătălie la alegerile locale din 5 iunie se va da în oraşul Comrat. Deocamdată, doar Partidul Democrat şi-a anunţat candidatul pentru funcţia de primar. Mişcarea Găgăuzia Unită, condusă de başcanul autonomiei, nu va avea candidaţi proprii la alegerile locale. Mihail Formuzal a declarat că va susţine candidaţii independenţi.
Candidatul Partidului Democrat la fotoliul de primar al oraşului Comrat este Piotr Mavrodi, veteran al războiului din Afganistan. Anunţul a fost făcut sâmbătă, 2 aprilie, de către parlamentarul democrat, Alexandr Stoianoglo.
Din partea PLDM, cel mai probabil, va candida deputatul Piotr Vlah. Liderul liberal-democraţilor a declarat că decizia definitivă aparţine organizaţiei teritoriale. "Domnul deputat Vlah are calităţi necesare să facă faţă şi competiţiei electorale şi, de ce nu, să fie un primar foarte bun pentru Comrat", a declarat Vlad Filat.
Comuniştii nu au anunţat, deocamdată, cine va intra în cursa pentru această funcţie. Deputatul PD Alexandr Stoianoglo crede însă că PCRM va avea candidaţi puternici. "Partidul Comuniştilor are mulţi profesionişti, bine pregătiţi. Participarea lor la scrutin va aduce o notă în plus de tensiune", a menţionat acesta.
Pentru scrutinul din 5 iunie se pregăteşte şi actualul primar al Comratului, Nicolai Dudoglo. El va candida independent.