PD şi PCRM au dat startul pregătirilor pentru alegerile locale
Partidul Comuniştilor şi cel Democrat sunt alte două formaţiuni din ţară care se aliniază, după liberali, la startul pregătirilor pentru alegerile locale.
PCRM a convocat, astăzi, secretarii organizaţiilor teritoriale ale formaţiunii, pentru a discuta despre proceduri tehnice de pregătirea pentru locale.
Şi democraţii au desfăşurat, astăzi, Consiliul Naţional al partidului unde au punctat strategiile de campanie pentru scrutinul din acest an.
Membrii PCRM nu cu convenit, deocamdată, asupra candidaturii la funcţia de primar general al Capitalei. În ceea ce priveşte alegerea şefului statului, preşedintele comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că nu-l va vota pe Marian Lupu în funţia de şef al statului. PCRM optează în continuare pentru o coaliţie largă sau pentru alegerea unui preşedinte neangajat politic.
Atât PD cât şi PCRM au avut şedinţele cu uşile închise.
Membrii acestor formaţiuni spun că s-au întâlnit doar pentru a începe pregătirile pentru alegeri. Aici ei s-au referit la analiza rezultatelor de la alegerile locale precedente, precum şi de la cele parlamentare, pentru a putea obţine un rezultat mult mai bun la scrutinul din acest an.
În cadrul Consiliului Naţional de astăzi, democraţii au ales un nou secretar general al partidului. Este vorba de fostul ministru al Apărării, Vitalie Vrabie, care l-a înlocuit pe Vladimir Ciobanu. De asemenea, ca şi comuniştii, democraţii spun că nu au convenit asupra candidatului pentru Primăria Capitalei.
Ultimele alegeri locale au avut loc în iunie, 2007.
Data pentru alegerile din 2011 nu a fost deocamdată stabilită.