PD va ataca în instanţă decizia Consiliului raional Ialoveni
PD va ataca în instanţă decizia Consiliului raional Ialoveni de demitere a vicepreşedintelui raionului.
Igor Corman declară că decizia a fost luată în lipsa acestuia. Acesta este de părere că astfel de cazuri tensionează situaţia în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, mai ales în ajunul alegerilor locale.
Liberal democraţii susţin că eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui raionului Ialoveni nu are nicio conotaţie politică.
Potrivit PLDM, Valeriu Erhan exercita concomitent două funcţii incompatibile. Democraţii resping acuzaţiile.
Valeriu Erhan, a mai fost demis, acum 3 ani, dar instanţa de judecată a decis repunerea lui în funcţie. Despre aceasta a declarat, pentru Publika TV, liderul fracţiunii PLDM din consiliul raional Ialoveni, Nicolae Cotorobai. El mai susţine că pe atunci, Erhan era membru PLDM, însă colegii de partid au votat pentru demiterea sa.
Amintim că vicepreşedintele organizaţiei raionale Ialoveni a Partidului Democrat, Daniel Ţonu, a menţionat anterior că, "pe data de 3 martie, la iniţiativa consilierului raional Victor Gonţa, a fost inclusă în ordinea de zi demisia vicepreşedintelui raionului Ialoveni, Valeriu Erhan, membru al PD". Acesta a mai specificat că "iniţiativa aparţine consilierului PLDM, Victor Gonţa şi a fost susţinută de comunişti, iar aceştia au spus că au primit indicaţia de sus ca să voteze cu PLDM".
Totodată, reprezentanţii PLDM au declarat că au votat împreună cu PCRM, dar nu au făcut o coaliţie.