PD va depune o sesizare la CEC contra PCRM
Partidul Democrat va depune în zilele următoare o sesizare la Comisia Electorală Centrală contra PCRM. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele PD, Igor Corman, la emisiunea FABRIKA de la Publika TV.
Igor Corman a precizat că această sesizare vine ca urmare a incidentului din satul Varatic, raionul Ialoveni, unde, potrivit PD, nepotul candidatului democrat la funcția de primar a fost agresat fizic de către contracandidatul său, membru PCRM.
"Asteptăm ce vor spune organele de drept. Am discutat cu membrii PD din Ialoveni şi am constatat că "agresarea este electorală" şi din acest motiv vom depune o sesizare la CEC", a precizat Igor Corman.
Amintim că acum câteva zile, PD a anunţat că şi candidatul Partidului Democrat la funcţia de primar în comuna Vorniceni, Străşeni, a fost ameninţat cu un topor.
Urmăriţi aici integral ediţia din 27 aprilie 2011 a emisiunii "Fabrika" (Drapele de campanie)!