PDM lansează campania caritabilă "Paștele pentru fiecare"
Pentru ca toți oamenii să aibă parte de sărbători frumoase, Partidul Democrat din Moldova lansează campania caritabilă “Paștele pentru fiecare”.
Începând de astăzi, peste 900 de echipe locale ale PDM se vor mobiliza pentru a sprijini persoanele și familiile aflate în dificultate, dar și a comunităților locale.
În această campanie sunt planificate mai multe acțiuni, cum ar fi: donații de produse tradiționale pentru familiile nevoiașe, curățenie în cimitire și parcuri, ajutor în gospodărie pentru persoanele în etate, dar și vizite în azile de bătrâni.
"La prima etapă să venim cu ajutor către bătrânii din sate, pentru familii cu mulți copii, oameni nevoiași, vrem să le facem, în primul rând o curățenie în ogradă, să le reparăm fântâna, să vopsim un gard, să facem curățenie în cimitire. Vrem să venim cu un coș de Paște cu produse tradiționale acestei perioade pentru copiii din orfelinate, pentru bătrânii din aziluri, pentru familiile cu mulți copii", a declarat deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc.
De asemenea, vor fi organizate târguri de ouă încondeiate și cozonaci. Acțiunile se vor petrece în mai multe sate și orașe din raioanele țării.
Membrii PDM îndeamnă simpatizanții partidului, dar și toți cei care vor să susțină cauza campaniei pentru a ajuta persoanele nevoiașe în perioada sărbătorilor pascale.