canal tv
Partidul Democrat nu este pregătit să facă o coaliţie de guvernare, pentru că PD îşi are propria agendă. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele PDM Pavel Filip, după discuţiile avute, miercuri, la Reşedinţa de stat.
Pavel Filip a precizat că formaţiunea pe care o conduce se află într-un proces profund de resetare şi reformare.
"În acelaşi timp, ar fi o iresponsabilitate să lăsăm ţara fără guvernare şi să mergem în alegeri parlamentare anticipate. De aceea avem condiţiile noastre. Avem programele sociale, lansate de noi şi oprite de guvernul Maia Sandu. Avem mai multe inţiative pentru oameni. Şi dacă va fi înaintat un premier şi o garnitură care vor lua în calcul propunerile PD, respectarea Acordului de asociere cu UE, după o discuţie în organele statutare ale Partidului, vom lua o decizie", a mai spus Filip.
La întrevederea cu preşedintele Igor Dodon au mai participat preşedintele fracţiunii PDM Dumitru Diacov şi deputatul democrat Andrian Candu.