Pe asta nu o ştiai! Cum a arătat portretul moldoveanului în 2014
Mănâncă tartine și bea ceai la micul dejun, preferă să consume vin în defavoarea berii și strânge mâna atunci când salută pe cineva. Este portretul moldoveanului pentru anul 2014, realizat de Magenta Consulting.
Cei mai mulţi moldoveni beau dimineața ceai. Peste 20 la sută, mai ales bărbații, au preferat la micul dejun tartinele. Urmează în top biscuiții, bomboanele și gemul. De asemenea, un moldovean a consumat anul trecut aproape 30 de litri de apă carbogazoasă și doar șapte litri de suc. Dintre băuturile alcoolice, concetăţenii noştri au preferat vinul, iar berea a ocupat locul doi.
Aproape jumătate dintre moldoveni au sărbătorit dragostea pe 14 februarie, iar trei la sută - de Dragobete. Cele mai populare cadouri au fost trandafirii, ciocolata sau o cină la restaurant. Cei mai fericiți au fost moldovenii care poartă ceas de mână, adică fiecare al treilea, pentru că au avut bani să și-l cumpere.
De asemenea, 40 la sută dintre moldoveni au recunoscut că aruncă gunoiul în stradă, iar cei mai neglijenți sunt bărbații, mai arată studiul Magenta Consulting.
Unii oameni dau vina pe lipsa coşurilor de gunoi, iar alţii spun că problema ţine, totuşi, de bunul simţ:
"Fiecare al treilea om care este fumător aruncă chiștocul fără ca măcar să se uite dacă în jurul său este coș de gunoi. Polițiștii nu pot să urmărească fiecare locuitor. Oamenii singuri trebuie să conștientizeze că gunoiul nu trebuie aruncat oriunde pentru că acest lucru afectează sănătatea".
"Marea conducere a orașului îi face pe oameni ca să nu fie culturali, să nu arunce gunoiul unde trebuie.Știți de ce? Arătați-mi dumneavoastră în tot orașul la ce staţie de troleibuz este de strâns gunoiul, așa cum era înainte" .
"De obicei, dacă nu găsesc un coş în preajmă, pun la mine în geantă și o arunc acasă. Este murdar, chiar ar fi nevoie de câteva tomberoane de gunoi".
În același timp, 60 la sută au ținut cont de horoscop și tot atâția și-au luat vacanță o dată pe an. În general, cele mai răspândite forme de salut sunt cel verbal și strânsul mâinii. Cei mai mulți moldoveni, aproape 70 la sută, preferă să aibă în casă câini. Magenta Consulting a mai constatat că, în 2014, numărul nefumătorilor a crescut.
Fumătorii consumă însă tot mai multe țigări în comparație cu anii trecuți. Unii chiar și câte un pachet pe zi. De asemenea, 40 la sută dintre moldoveni aruncă gunoiul în stradă, iar cei mai neglijenți sunt bărbații, mai arată studiul Magenta Consulting.
- "Vreau o bicicletă, dar nu o să încapă în ciuboţele". Cum îl aşteaptă şi ce daruri îşi doresc copiii de la Moş Nicolae
- Obicei bizar în timpul sarcinii. Ce consumă o gravidă cu o poftă nebună în fiecare zi (FOTO)
- Vise împlinite în prag de Revelion. Mii de copii din Bălți au primit cadouri în cadrul campaniei "Prietenii lui Moș Crăciun"