Pe ce liste de partid au fost incluşi cei mai mulţi tineri şi femei care candidează pentru funcţia de deputat
Cei mai mulţi tineri care candidează pentru funcţia de deputat au fost incluşi în lista liberal-reformatorilor. De asemenea, dintre formaţiunile parlamentare, cele mai multe femei sunt promovate în funcţiile de aleşi ai poporului de partidele de la guvernare. Fiecare al treilea candidat din listele acestor formaţiuni sunt doamne.
Cei mai mulţi tineri, 42 la număr, care vor să ajungă în fotoliul de parlamentar, figurează în listele Partidului Liberal Reformator. Dintre aceştia, cel mai tânăr candidat are 18 ani. Liberal-reformatorii sunt urmaţi de Partidul Liberal, cel Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Cei mai puţini tineri sunt promovaţi de comunişti. În lista PCRM au fost incluşi doar 14 candidaţi care au o vârstă mai mică de 35 de ani.
Niciunul dintre tineri nu se regăseşte, însă, pe primele trei locuri în listele celor cinci partide şi doar câţiva sunt printre primii 10. Pentru scrutinul din noiembrie, situaţia s-a îmbunătăţit la capitolul promovarea femeilor.
Cel puţin 30 de candidaţi din listele partidelor de la guvernare sunt femei. Întâietatea o deţine PLDM, cu 37 de doamne. Democraţii şi liberalii au promovat câte 36 de femei, iar liberal-reformatorii au inclus în liste 33 de femei. Cele mai puţine femei, 27 la număr, sunt în lista PCRM.
De asemenea, în listele formaţiunilor politice menţionate figurează şi 25 de şomeri.