Pe drumurile naţionale vor fi reamplasate peste 200 de panouri publicitare
Peste 200 de panouri publicitare de pe drumurile naţionale vor fi reamplasate. Autorităţile vor verifica dacă acestea au fost montate cu autorizaţie, deoarece multe din ele creează pericol de accidente. Pentru demontarea lor, proprietarii au la dispoziţie mai puţin de două luni.
"Şase metri de la partea carosabilă. Nu mai mult unul de altul la o distanţă de 300 de metri, panouri publicitare. Nu mai aproape de 150 de metri de indicatoare rutiere. Dacă nu se întâmplă asta, după anul nou, îi scris pe site informaţia aceasta, e adusă la cunoştinţa tuturor, un grup de lucru care va fi format special le va tăia şi le va da la fier uzat", a menţionat Boris Gherasim, viceministru al Transporturilor.
În luna iulie a acestui an au intrat în vigoare modificările la Legea drumurilor, care prevăd noi reguli de amplasare a panourilor publicitare pe drumurile naţionale. Ministerul Transporturilor a autorizat până în prezent peste 3.000 de panouri publicitare. Pe lângă acestea, alte 230 au fost instalate fără autorizaţie. Ministerul va cere şi autorităţilor locale să întreprindă măsuri pentru amplasarea corectă a publicităţii stradale.
- Zeci de mii de maşini nu trec revizia tehnică iar proprietarii nu plătesc taxa de drum
- Autorităţile promit drumuri europene până în 2014
- Panourile cu LED-uri din Capitală, coşmar pentru unii şi ajutor pentru alţii
- Ministerul Transporturilor, acuzat că ar încerca să lichideze nefondat o companie de transport auto