Pe parcursul anilor au fost destule cazuri de privatizare reuşită a unor proprietăţi de stat, dar cel puţin la fel de multe - care au eşuat. Printre acestea se numără hoteluri şi fabrici din diverse industrii.

Printre cele mai renumite şi reuşite privatizări din anii 90 putem numi fosta companie petrolieră de stat Tirex petrol, care a ajuns proprietatea companiei germane Mabanaft. Apoi, cariera de ghips de la Criva, achiziţionată de nemţii de la Knauf.

În top se află şi Vitanta intravest, cumpărată de corporaţia Efes. În 1998, fabrica de ciment din Rezina a devenit parte a liderului mondial în domeniu - compania franceză Lafarge. Anul 2000 a fost cel al privatizării reţelelor electrice de distribuţie din Chişinău, Centrul şi Sud, cumpărate de compania spaniolă Union Fenosa.

La polul opus se află eşecurile răsunătoare. Pe lista acestora se află Moldcarton, hotelul Naţional şi câteva fabrici de vinuri. Acestea au intrat în faliment după doar câţiva ani. Dar startul a fost dat de privatizarea în masă contra bonuri patrimoniale, considerată drept cel mai mare eşec.

La începutul anilor 90, mare parte din fostele întreprinderi din perioada sovietică a fost transmisă contra bonuri patrimoniale populaţiei şi fondurilor de investiţii. Însă, rând pe rând, fie au intrat în faliment, fie sunt la limita falimentului. Pentru toate aceste eşecuri nu a fost tras nimeni la răspundere.