Pe parcursul timpului, AIE a avut o poziţie schimbătoare cu referire la modificarea Constituţiei
Poziţia Alianţei pentru Integrare Europeană privind modificarea Constituţiei este schimbătoare. Iniţial, cei patru lideri ai Alianţei au declarat că vor modificarea esenţială a Legii supreme prin referendum. Peste câteva săptămâni, liderii au anunţat, că va fi modificat doar articolul 78 în Parlament. Acum, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, declară, din nou, că Legea supremă va fi modificată prin referendum.
În martie, AIE a decis modificarea Constituţii şi organizarea referendumului. "Decizia este aceea pe care am susţinut-o până acum: Constituţie nouă, referendum", a declarat Mihai Ghimpu, lider PL. "Parlamentul actual, odată ce va fi aprobată noua Constituţie, îşi va duce mandatul până la bun sfârşit, aşa cum i-a fost oferit de către cetăţeni. Acest mandat i-a fost oferit pentru o perioadă de 4 ani", a adăugat Vlad Filat, preşedinte PLDM.
Peste puţin timp, liderii Alianţei de guvernare şi-au schimbat poziţia. Aceştia au renunţat la ideea de a modifica articolul 78 din Constituţie prin referendum. "Modificarea Constituţiei în conformitate cu norma constituţională, urmează să parcurgă câteva etape, avizarea la CC, ulterior prin votul deputaţilor în Parlament", a comunicat Vlad Filat.
În prezent, preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a revenit la poziţia iniţială, şi pledează iarăşi, pentru desfăşurarea unui referendum. În ultima săptămână, Curtea Constituţională a avizat pozitiv atât proiectul Partidului Comuniştilor de modificare a articolului 78, privind alegerea şefului statului, cât şi pe cel al Alianţei de guvernare.