"Pe teren vor ieși cei mai buni". Declarațiile rugbiștilor moldoveni înaintea meciului cu Olanda
"Haiducii" nu se lasă bătuţi după ce au ratat calificarea în grupa 1A a Cupei Europei pe Naţiuni la rugby. Jucătorii Naționalei Moldovei vor să demonstreze că înfrângerea din partida cu Belgia a fost realmente o întâmplare și țintesc victoria în ultimele două meciuri din competiţie.
Moldova va întâlni Olanda sâmbăta asta, în ultimul meci de pe teren propriu din această ediţie a Cupei Europei pe Naţiuni, grupa 1B.
Jucătorii naţionalei noastre susțin că după înfrângerea din ultimele secunde ale partidei cu Belgia de săptămâna trecută, scor 9-10, echipa s-a mobilizat şi mai mult pentru următorul meci.
"Înfrângerile dramatice ne mobilizează şi mai mult. Acum suntem mai aproape unul de altul şi trebuie să demonstrăm că a fost doar o simplă greşeală", a spus Oleg Prepeliță.
"Avem mai mult timp pentru a lucra. Am discutat despre greşelile comise în meciul trecut. Chiar acum lucrăm să punem la punct totul. Sperăm să nu mai comitem acele greşeli şi să prezentăm un rugby mai bun", a adăugat Veaceslav Titică.
În urma înfrângerii din ultimele secunde ale partidei cu Belgia, naţionala Moldovei a pierdut orice şansă de promovare în grupa 1A. Chiar şi aşa, în partida cu Olanda vor intra în teren cei mai buni jucători din ţară, cu excepţia lui Vadim Cobâlaş, care este accidentat.
Antrenorul naţionalei, Sergiu Moţoc, susţine că în ultimele meciuri va oferi şansa să-și etaleze valoarea şi jucătorilor tineri. Totodată, acesta a declarat că noul obiectiv al echipei este să încheie evoluţia în grupa 1B pe poziţia secundă.
"Indiferent de rezultatele din ultima perioadă am decis să păstrăm lotul format din cei mai buni jucători pentru a păstra locul pe care suntem acum, locul 2. În meciul cu Olanda neapărat vom da o şansă şi jucătorilor tineri", a precizat tehnicianul selecționatei Moldovei de rugby.
Moldova va juca împotriva Olandei poimâine, pe stadionul Dinamo din Capitală, cu începere de la ora 13:00.
După acest meci, "haiducii" vor disputa ultimul meci din actuala ediţie a Cupei Europei pe Naţiuni în compania Ucrainei, în deplasare, pe 15 mai.
- FĂRĂ NOROC! Naționala României, învinsă de Franța în primul meci de la Mondialul de rugby
- Cerere în căsătorie la Campionatul Mondial de rugby! Cum a avut loc evenimentul (VIDEO)
- Victorie de senzație la Mondialul de rugby! Tricolorii au învins cu 17-15 după ce au fost conduși cu 15-0
- Legenda rugby-ului, Jonah Lomu, a fost petrecut pe ultimul drum şi omagiat printr-un haka (VIDEO)
- Cine e cel mai bun sportiv al anului în viziunea Ministerului Tineretului şi Sportului
- VICTORIE! Naționala României de rubgy A FĂCUT PRAF Rusia în Cupa Europeană a Națiunilor