Pe ultima sută de metri! Sute de tineri își vor afla notele obținute la sesiunea suplimentară de BAC
Embed:
Sute de tineri vor aștepta astăzi cu sufletul la gură rezultatele sesiunii suplimentare de Bacalaureat. Notele urmează să fie afișate până la ora 09:00.
La examenele repetate au participat peste 7.000 de elevi care au obţinut o notă mai mică de cinci și care au lipsit motivat de la sesiunea de bază.
În timpul probelor, 32 de candidaţi au fost scoşi afară din sălile de examen. Cei mai mulţi dintre ei au fost surprinși în timp ce copiau sau aveau asupra lor materiale interzise - telefoane mobile, copiuțe şi căști.
Sesiunea suplimentară s-a desfășurat în perioada 16-23 iulie, în 17 centre de bac.
Cei care nu vor lua note de trecere, urmează să-și încerce norocul la anul.