Pedeapsa cu moartea, aplicată tot mai rar: În 2011, numai 10% din ţările lumii au condamnat vinovaţii
Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere, dar mii de execuţii au loc în 2011 în ţări ca Iran, China, Coreea de Nord, Yemen, SUA, Arabia Saudită şi China, potrivit unui raport al Amnesty International. Astfel, anul trecut, numai zece la sută din ţările lumii, adică 20 din 198 au aplicat pedeapsa cu moartea persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Metodele execuţiilor în 2011, au inclus decapitare, spânzurare, injecţii fatale şi împuşcare.
Potrivit raportului, la finele anului 2011, 18.750 de persoane se aflau sub sentinţa pedepsei cu moartea. Oamenii au fost executaţi pentru un şir de infracţiuni, precum ar fi adulter şi sodomie în Iran, blasfemie în Pakistan, vrăjitorie în Arabia Saudită, trafic de oase umane în Republica Congo, infracţiuni ce ţin de droguri în mai mut de 10 ţări.
În Orientul Mijlociu a fost marcată o sporire abruptă a numărului de executări înregistrate – cu 50 la sută mai mult decât anul precedent. Aceasta s-a întâmplat din cauza a patru ţări – Irak (cel puţin 82 executări), Iran (cel puţin 360), Arabia Saudită (cel puţin 82) şi Yemen (cel puţin 41) – aceste fiind responsabile pentru 99 de procente din toate executările înregistrate în regiune. Creşterea executărilor în Iran şi Arabia Saudită a sporit numărul aplicării pedepsei cu moartea în întreaga lume, cu 149 de cazuri comparativ cu anul 2010.
Tot în 2011, mii de oameni au fost executaţi în China, mai mult decât în tot restul lumii pus împreună. Acolo datele privind pedeapsa cu moartea constituie un secret de stat.
În Iran, conform Amnesty International, cel puţin trei persoane au fost executate pentru crimele comise atunci când acestea încă nu au atins vârsta de 18 ani, faptul care încalcă dreptul internaţional.
SUA a fost iarăşi unica ţară din regiunea Americii de Nord şi de Sud, care a executat 43 – de deţinuţi în 2011. Europa şi ţările din fosta Uniunea Sovietică nu au înregistrat aplicarea pedepsei capitale, cu excepţia Republicii Belarus unde au fost executate două persoane. Regiunea Oceanului Pacific a fost o zonă liberă de pedeapsă cu moartea, cu excepţia a cinci condamnări la moarte în Papua Noua Guinee.
În Belarus, Japonia şi Vietnam despre apropierea executării nu au fost preîntâmpinaţi nici deţinuţii, nici familiile sau avocaţii acestora. Se ştie că executări în public au avut loc în Coreea de Nord, Arabia Saudită şi Somalia, la fel şi în Iran.
În majoritatea ţărilor în care oamenii au fost condamnaţi la moarte sau executaţi, procesele de judecată nu corespundeau standardelor internaţionale de proces echitabil. În cadrul unora din aceste procese a fost aplicată estorcarea "recunoaşterii vinovăţiei" prin tortură sau alte presiuni, precum în China, Iran, Irak, Coreea de Nord şi Arabia Saudită.
Menţionăm că, în China, Guvernul a eliminat pedeapsa capitală pentru 13 crime, majoritatea din ele alcătuind infracţiuni de ordin civil. De asemenea, în SUA numărul executărilor şi noilor condamnări la moarte a scăzut în comparaţie cu numărul persoanelor supuse pedepsei, cu zece ani in urmă. de zece ani în urmă.
Amnesty International se opune pedepsei cu moartea în toate cazurile fără excepţii, indiferent de natura crimei, caracteristicile făptaşului sau metoda folosită de stat pentru a-l omorî pe deţinut. Pedeapsa cu moartea încalcă dreptul la viaţă şi constituie cea mai crudă, inumană şi degradantă penalitate.