PEDEAPSA HALUCINANTĂ primită de un deţinut de la Penitenciarul 13 care a pierdut la cărţi. I s-a cerut să-şi doneze organele
Caz halucinant la Penitenciarul 13. Un deţinut care a pierdut la cărţi a fost şantajat şi obligat de "amicii" săi să restituie suma de 30.000 de euro, pierduţi în joc.
Mai mult, deţinuţii i-ar fi cerut victimei să restituie pretinsa datorie prin înregistrarea unor imobile, deţinute de familia acesteia, pe numele unor persoane interpuse, sau chiar să-şi doneze organe, sub ameninţare cu răfuială fizică şi cu moartea atât a sa, cât şi a membrilor familiei sale.
Potrivit anchetei, în timpul jocului, victima a fost impusă să se drogheze şi să consume băuturi alcoolice preparate artizanal.
Cazul a avut loc pe parcursul lunii august 2017, iar acum procurorii PCCOCS au trimis dosarul în judecată.
Totodată, unul din complicii inculpaţilor, aflat în libertate, a fost reţinut în flagrant în timpul primirii primei tranşe din banii estorcaţi.
În rezultatul percheziţiilor efectuate în penitenciar au fost depistate telefoane mobile, cartele SIM şi alte dispozitive electronice folosite la comiterea infracţiunii.
Cei cinci inculpaţi riscă închisoare de până la 15 ani.
Toţi făptuitorii au fost anterior condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor grave şi deosebit de grave.
- Obiecte interzise pentru doi deţinuţi de la două penitenciare din ţară. Rudele puşcăriaşilor riscă SANCŢIUNI GRAVE
- Șantaj cu poze intime, pentru 2.500 de euro
- L-au impus să le dea 20.000 de lei pentru o presupusă datorie. Cum a fost şantajat un tânăr de trei bărbaţi din Ocniţa (VIDEO)
- Colet suspect, transmis unui deţinut din Penitenciarul numărul 13 din Capitală. Ce era în el