PEDEAPSA LUI FILAT, REDUSĂ. Fostul premier ar putea ieşi la libertate cu doi ani mai devreme
Fostul premier Vlad Filat ar putea ieşi mai devreme din închisoare. Printr-o decizie a Judecătoriei Chişinău, cu sediul Ciocana, pedeapsa fostului prim-ministru a fost redusă cu 685 de zile, adică cu circa 1 an și nouă luni, scrie realitatea.md, cu referire la surse din cadrul instanței de judecată.
Potrivit sursei citate, la baza încheierii, ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție.
Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții neadecvate pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești.
Vlad Filat s-a plâns la CEDO de încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dar și de încălcarea dreptului la viață privată. În acest an, în luna octombrie, ex-premierul va împlini exact 4 ani de când a fost încarcerat.
El a fost condamnat de către Curtea Supremă de Justiție la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă.
Asta după ce a fost denunțat de Ilan Șor că i-a oferit bani, ceasuri, bijuterii și mașini de lux. Vlad Filat a recunoscut că acestea au fost cadouri.
Realitatea.md mai scrie că potrivit Codului de Procedură Penală, ex-premierul ar avea dreptul să depună o cerere întru eliberarea înainte de termen, odată ce a ispășit două treimi din pedeapsă.
Decizia Judecătoriei Ciocana nu a fost deocamdată publicată. Avocaţii fostului premier, Victor Munteanu şi Ion Vâzdoagă nu au răspuns la telefon pentru a confirma sau infirma aceste informaţii.
- Un avocat din Capitală, pe banca acuzaților. Ar fi pretins 6.500 de euro de la o mamă pentru a nu fi lipsită de drepturile părinteşti
- DECIZIE CSJ: EPISCOPUL MARCHEL, obligat să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare
- Deputatul PPDA, Alexandru Slusari: Fostul premier Vlad Filat a blocat salvarea Băncii de Economii. Vezi REACŢIA acestuia
- TREI TERORIȘTI AU FOST EXECUTAȚI. Bahrain i-a acuzat că ar avea legături cu Iranul