PEDEPSE MAI DURE pentru învinuiţii în dosarul "La soacra"! Unul dintre inculpaţi a leşinat când a auzit sentinţa
Învinuiţii în dosarul "La Soacra" au primit pedepse mai dure. Judecătorii de la Curtea de Apel au decis că funcționarul responsabil de apărarea împotriva incendiilor îşi va petrece următorii 7 ani după gratii, şi nu 6 ani aşa cum a anunţat prima instanţă.
Iar funcționara de la Direcția Municipală Comerț nu scapă aşa uşor cum crezuse iniţial. Deşi inculpata a fost achitată pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi s-a ales cu o amendă de până la 20.000 de lei pentru corupţie, Curtea de Apel a decis că aceasta va face puşcărie, condamnând-o la 6 ani şi jumătate cu executare.
CITEŞTE ŞI: NO COMMENT: Urmările exploziei din apropierea Pieţei Centrale într-un minut (VIDEO)
Verdictul a fost unul şocant pentru funcţionara de la Primărie, aceasta a leşinat şi a fost dusă cu ambulanţa la spital.
În acelaşi timp, medicul CSP Chișinău, care primise anterior doi ani cu suspendare, astăzi a aflat că va sta şi el după gratii 6 ani şi jumătate.
CITEŞTE ŞI: Administratorii cantinei de lângă Piaţa Centrală în care s-a produs explozia, REŢINUŢI
În cazul administratorului localului, judecătorii de la Curtea de Apel au menţionut sentinţa de 6 ani de închisoare.
CITEŞTE ŞI: ALERTĂ ÎN CHIŞINĂU. O explozie s-a produs într-o clădire din apropierea Pieţei Centrale. SUNT RĂNIȚI (VIDEO)
PUBLIKA.MD aminteşte că în urma exploziei din localul "La Soacra" şi-au pierdut viaţa patru persoane, iar alte 13 au fost răniţi.
Incidentul a avut loc în ziua de 9 ianuarie 2016, în cantina " La Soacra" de lângă Piaţa Centrală.
Actualitate
- Doi concubini din Ungheni, condamnaţi la ani grei de închisoare pentru trafic de fiinţe umane
- Explozie urmată de un incendiu în Polonia: 20 de oameni, evacuaţi
- Iurie Parhomenco, organizatorul tentativei de asasinat a lui Vlad Plahotniuc, şi-a spus ultimul cuvânt înainte de aflarea sentinţei
- Un judecător din Drochia, condamnat la 7 ani de puşcărie. A cerut 7.200 de euro pentru soluţionarea unui dosar