PEDEPSE pentru reducerea kilometrajului. Deputați: Aceste falsuri amenință securitatea cetățenilor
Modificarea datelor odometrului, dispozitivul care măsoară kilometrii parcurși de mașină, ar putea fi sancționată.
Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament. Autorii inițiativei susțin că această practică ia proporții din ce în ce mai mari, ceea ce amenință securitatea oamenilor.
De regulă, măsluirea datelor odometrului se face cu scopul de a vinde mai ușor o mașină la mâna a doua.
Între timp, această practică a devenit foarte răspândită, iar la o simplă căutare pe internet poți găsi zeci de anunțuri care propun, contra cost, astfel de servicii.
Reporterul nostru a sunat la unul dintre aceste numere de telefon și s-a convins cât de ușor este să înșeli oamenii creduli.
Autorii proiectului de lege spun că aceste practici nu trebuie tolerate.
Specialiștii în domeniu spun că depistarea falsului fără o diagnosticare profesionistă este aproape imposibilă.
Dacă proiectul va fi adoptat, amenzile pentru astfel de abateri vor fi de 7.500 de de lei, în cazul persoanelor fizice, și până la 22.000 pentru cele juridice.
- ATENŢIE, ŞOFERI! Toate maşinile care intră în oraş, OPRITE pe Calea Ieşilor
- Moldovenii, campioni la încălcarea regulilor de circulaţie! PESTE O MIE DE ŞOFERI, traşi pe dreapta
- Prinşi pe picior greşit. Dosare penale pentru cinci şoferi care au încercat să mituiască poliţişti
- BILANŢ ÎNGRIJORĂTOR! Peste 6.000 de amenzi, înregistrate timp de o săptămână